Curatorial este un proiect editorial non-profit, o revistă ce reunește informații, știri si noutăți despre evenimente, lucrări sau realizări in domeniul artei, precum și despre întâmplări, curente și tendințe ale culturii urbane.

Urmăreşte-ne pe
Contact
DOCUMENTAR – Centrul Pompidou: una dintre inimile Parisului, o casă pentru artişti precum Kandinski şi Brâncuşi

DOCUMENTAR – Centrul Pompidou: una dintre inimile Parisului, o casă pentru artişti precum Kandinski şi Brâncuşi

„În interiorul Parisului, o inimă, un muşchi care pompează şi repiră în ritmuri neobosite, scânteietoare, regulate, alteori mai puţin previzibile, cu momente de emoţie, febrile; un corp în formă de hexagon pe care, în depărtare, îl ating alte corpuri”, scria, în 1977, Francis Ponge despre spaţiul care adăposteşte comori ale artei moderne.

Pentru a ajunge la Centrul Pompidou, e nevoie de un mic maraton urban pe superbele străduţe pariziene. Odată ajuns, explorarea implică un alt maraton, o probă de anduranţă pentru imersiunea în creaţii de secole, pe toate etajele clădirii, care adăpostesc  expoziţii ce aduc un real omagiu artei moderne.

Prezent din 1977 în Paris, Centrul Pompidou este o clădire de metal şi sticlă, de multe ori scăldată în lumină, cu uriaşe culoare tubulare care par artere. Arhitectura spectaculoasă, care face din acest loc mai mult decât un spaţiu industrial dedicat artei, a fost realizată de Renzo Piano şi Richard Rogers, iar conceptul era acela de organism viu.

Muzeul este plasat într-unul dintre cele mai vechi locuri din Paris, care existau încă din perioada medievală, pe Platoul Beaubourg.

Pompidou, în cifre

Muzeul se defăşoară pe 10 niveluri, fiecare având 7.500 de metri pătraţi. Peste 12 kilometri pătraţi de spaţiu de expoziţie dunt dedicaţi Muzeului Naţional de Artă Modernă. Acestora li se alătură două săli de proiecţie cu 315, respectiv 144 de locuri, un teatru cu 384 de locuri şi o sală de conferinţe cu 158 de locuri.

Aici este găzduită şi Biblioteca Kandinski, desfăşurată pe aproape 3 kilometri pătraţi.

logo pompidou

Logo Centre Pompidou

Culoarele din afara clădirii spectaculoase sunt create după un cod

Arătând ca nişte ţevi enorme, care dau impresia că Pompidou este, până la urmă o „fabrică de artă”, culoarele metalice au funcţionalităţi diferite: cele albastre sunt pentru aerul condiţionat, cele galbene, pentru electricitate, cele verzi, pentru circuitul apei, iar cele roşii, pentru fluxul vizitatorilor, anume scări sau ascensoare.

De altfel, acest sistem de tubulaturi uriaşe i-a făcut pe criticii clădirii să numească Pompidou o „Notre Dame a ţevilor”. Dar anii ce au urmat micului şoc creat de apariţia acestei „creaturi” parcă din altă lume au făcut ca Pompidou să devină una dintre cele mai fotografiate clădiri din Paris şi probabil una din care se fac cele mai multe fotografii de la înălţime.

De altfel, însuşi logo-ul Centrului Pompidou aduce un omagiu acestui sistem complex care a făcut clădirea unică.

Capodoperele

Cele 120.000 de opere de artă modernă şi contemporană fac ca Pompidou să fie cel mai vast muzeu de gen din Europa. De multe ori, capodoperele sunt împrumutate temporar pentru expoziţii din lumea întreagă iar „acasă” ele fac parte din traseul PompidouVIP (Very Important Pieces).

Printre lucrări se numără tablouri care au făcut istorie în artă şi care au pornit curente artistice. „Mit dem schwarzen Bogen (Avec l’Arc noir)”, de Vasili Kandinski, este una dintre ele. Ireverenţioasa „Fontaine” a lui Marcel Duchamp arată că arta şi designul sunt peste tot, atâta timp cât există o strălucire de geniu. Misteriosul tablou al lui Otto Dix, „Bildnis der Journalistin Sylvia von Harden (Portrait de la journaliste Sylvia von Harden)” ilustrează nonşalanţa intelectualităţii, în timp ce capodopera lui Henri Matisse, iar „La Blouse Roumaine”, este un delicat omagiu adus feminităţii, inspirat de ia românească.

La loc de cinste se află Marc Chagall, cu „Les mariés de la Tour Eiffel”, contrapunctat de ultramodernul Yves Klein, cu „SE 71, L’Arbre, grande éponge bleue”.

Dincolo de maratonul clasicilor, Pompidou găzduieşte expoziţii temporare spectaculoase, fie de artă plastică, fie de fotografie.

O expoziţie cu opere care ilustrează curentul artistic Neue Sachlichkeit (Noua obiectivitate) din Germania anilor ’20 este prezentată aici, în premieră în Franţa, până pe 5 septembrie.

Atelierul Brâncuşi – perla coroanei

O incursiune în opera şi procesul de creaţie a lui Constantin Brâncuşi, Atelierul este o dovadă de atenţie curatorială excepţională. La Pompidou, operele nu sunt prezentate doar ca produse, în funcţie de valoarea lor „de catalog”, ci intenţia este de a surprinde spiritul creatorului. Iar Atelierul Brâncuşi este un exemplu. Plasat în afara „fabricii de artă”, Atelierul este o lume în sine. Fiecare capodoperă poate fi admirată individual, dar şi global. În apropierea unui model pentru Coloana Infinitului este  amenajat atelierul în care maestrul crea şi dormea.

De altfel, Atelierul Brâncuşi este moştenirea pe care artistul a lăsat-o statului francez, unde a creat mare parte din lucrările sale şi unde opera sa a rezonat. În 1997 a fost realizată o copie fidelă a atelierului, în care au fost expuse 137 de sculpturi, 41 de desene, două picturi şi peste 1.600 de plăcuţe fotografice.

Atelierul a fost reconstruit, după ce a fost inundat în 1990, iar pentru arhitectul Renzo Piano marea provocare a fost să creeze un echilibru între dorinţa artistului şi conceperea unui loc deschis pentru public, între un spaţiu intim şi sentimentul vizitatorului de a fi binevenit. Atelierul este protejat de o mică grădină de zgomotul străzii sau de cel care vine din piaţeta suprarealistă a muzeului. Din grădină poate fi văzut atelierul, prin pereţii de sticlă.

Centrul Pompidou, închis pentru restaurare timp de patru ani

Uriaşul muzeu a traversat, de-a lungul timpului, mai multe perioade de restaurare. De data aceasta, lucrările se vor desfăşura timp de patru ani. Între 2023 şi 2027, Centrul va suferi un spectaculos „lifting” de peste 200 de miloane de euro.