O pictură de Constable revine în atenție după mai mult de jumătate de secol
„View of Salisbury from Harnham Ridge”, pictură de John Constable, a fost păstrată 60 de ani într-o colecție privată, însă acum este împrumutată și expusă public la Salisbury Museum.
Tabloul revine în locul în care a fost pictat în urmă cu două secole, ca parte a evenimentelor organizate în Anglia pentru împlinirea a 250 de ani de la nașterea artistului.
Opera redescoperită va fi prezentată publicului începând cu 11 iunie la Salisbury Museum, căruia este împrumutată până în 2030. Până în prezent, muzeul nu a mai avut în custodie pe termen lung o lucrare de Constable.
Tabloul, datat aproximativ 1820, prezintă în prim-plan o peisaj rural plat, străbătut de râul Avon și dominat în depărtare de turla Catedralei din Salisbury, o bijuterie arhitecturală în stil gotic englezesc. O atenție deosebită este acordată cerului, așa cum obișnuia Constable.
Artistul revenea periodic în această zonă pentru a-și vizita bunul prieten John Fisher și pe unchiul său, episcopul de Salisbury. Astfel, a pictat mai multe peisaje aici. O versiune similară a acestei priveliști, realizată de Constable, se află în colecția Muzeului Luvru din Paris.
Printre alte redescoperiri recente de opere ale lui Constable se numără tabloul „The Cornfield”, identificat după zeci de ani într-un muzeu rural din Texas, și un desen care a apărut la o licitație din Londra anul trecut.
În comitatul Suffolk din estul Angliei, unde a trăit artistul și care este adesea numit „Constable Country”, trei instituții locale au planuri pentru a marca a 250-a aniversare a pictorului.

