Curatorial este un proiect editorial non-profit, o revistă ce reunește informații, știri si noutăți despre evenimente, lucrări sau realizări in domeniul artei, precum și despre întâmplări, curente și tendințe ale culturii urbane.

Urmăreşte-ne pe
Contact
Home  /  Artǎ   /  Femei în artă – Joana Vasconcelos adaptează artele la secolul 21
vasconcelos, marilyn, uffizi

Femei în artă – Joana Vasconcelos adaptează artele la secolul 21

Artista Joana Vasconcelos, care creează decoruri pentru casa de modă Dior și mobilier pentru Roche Bobois, este cunoscută pentru sculpturile de mari dimensiuni, fanteziste și captivante, dar și pentru că învelește obiecte comune – instrumente muzicale, electronice, obiecte decorative produse în comerț – în materiale croșetate sau tricotate.

Recent, a prezentat una dintre cele mai prestigioase instalații ale ei de până acum. A fost invitată să expună la Galeriile Uffizi trei lucrări, inclusiv o pereche gigantică de tocuri inspirate de cele ale actriței Marilyn Monroe din „The Seven Year Itch”.

Vasconcelos, văzută de unii drept Jeff Koons al Portugaliei, creează în studioul ei din Lisabona împreună cu o echipă de până la 50 de oameni de diferite naționalități și cu experiență în diverse domenii.

vasconcelos, stand roche bobois, salone del mobile 2023

Standul Roche Bobois conceput de Joana Vasconcelos la Salone del Mobile 2023

Nu a reușit să intre la școala de arte plastice, așa că a studiat desenul și bijuteria. „Cred că eșecul este esențial în viață pentru a ne ajuta să ne găsim calea și să reușim în cele din urmă. Și o mare parte din ceea ce fac astăzi în sculptură a fost puternic influențată de tehnica folosită în bijuterie, de exemplu. Scara s-a schimbat, dar detaliile rămân aceleași”, spunea artista într-un interviu.

Trei participări de succes la Veneția

Născută în 1971, cu o carieră de trei decenii, Joana Vasconcelos adaptează artele și meșteșugurile la secolul 21, pune în dialog spațiul public cu cel privat, cultura superioară cu patrimoniul public. În mod ironic, ea pune sub semnul întrebării statutul femeii, societatea de consum și identitatea colectivă.

A participat de trei ori la Bienala de la Veneția, remarcându-se în 2013 cu primul pavilion național plutitor. A fost prima femeie și cel mai tânăr artist care a expus la Palatul Versailles, în 2012. Expoziția ei de a acolo a fost cea mai vizitată din Franța în decurs de cincizeci de ani – cu 1,6 milioane de vizitatori. Între altele, este primul artist portughez care a avut un solo show la Guggenheim Bilbao.

De-a lungul anilor, lucrările ei au apărut în expoziții la Palatul Grassi, Muzeul Thyssen-Bornemisza, Royal Academy of Arts, Palais de Tokyo și Hermitage, printre altele, și fac parte din colecții private. A fost decorată de guvernul portughez, precum și de cel francez pentru contribuția la cultură, iar începând din 2012 acordă – prin intermediul propriei fundații – burse pentru tineri artiști.

Fotografie principală: „Marilyn”, de Joana Vasconcelos (c) Uffizi