Femei în artă – Milița Petrașcu, maestră a portretului sculptat

Milița Petrașcu, artistă plastică, sculptoriță și portretistă, a fost figură marcantă în mișcarea de avangardă românească, maestră în arta portretului, considerată cea mai înzestrată femeie-sculptor a României secolului al XX-lea.

Elevă preferată de Brâncuși

Sculptorița Milița Petrașcu s-a născut în Chișinău, pe 31 decembrie 1892, botezată Melania Nicolaevici, și copilărit la Nisporeni, unde a încercat pentru prima dată să modeleze figuri din lut. Prima ei lucrare, după cum mărturisea în anii ’70, a fost o „mască foarte reușită” ce îl reprezenta pe bunicul ei.

A studiat la Moscova, în perioada 1907 – 1908, specializându-se în sculptură, și a urmat apoi cursuri de perfecționare la München, unde a fost îndrumată de Kandinsky și Jawlensky, în 1910, și la Paris, în atelierele lui Matisse, Bourdelle (între 1910-1914) și Brâncuși (între 1919-1923 și 1927).

Lucrul cu Brâncuși a început după ce ea a participat, în 1919, la Salonul Independenților. Milița Petrașcu a fost eleva preferată a reputatului sculptor și a realizat un bust al maestrului la Paris în anii ’30, iar versiunea mărită a fost amplasată în 2001 în Parcul „Constantin Brâncuși” din București, fostul parc Dorobanți.

În plus, Milița Petrașcu a urmat și cursurile Facultății de Litere și Filosofie din Petersburg, în 1909, și a călătorit în Germania, în 1909 – 1910, Italia și Austria, în 1942, și în Anglia, în 1969 pentru studii suplimentare. După căsătoria, din 1925, cu inginerul Emil Petrașcu, s-a stabilit la București.

Debutul la Salonul Oficial București, în 1930

Milița Petrașcu a fost laureată cu Premiul „Elena și Gh. Vlasto pentru sculptură”, acordat de Academia Română, apoi artista și-a făcut debutul la Salonul Oficial din București în 1930 și a participat la expozițiile grupului Contimporanul, precum și la alte saloane oficiale. În 1938, a expus opere de sculptură la Saloanele Societății de Arte Frumoase din Chișinău și, după război, la expozițiile anuale de stat din România și la Expoziția de Artă Românească de la Moscova din 1969.

A expus lucrările sale în mai multe orașe, printre care București (în 1924, 1938, 1942, 1958 – retrospectivă, 1967), Paris (în 1927), Milano (în 1940) și Londra (în 1969). În anii ’20-’30, a colaborat cu texte și ilustrații la revistele de avangardă românești.

În recunoașterea meritelor sale, a primit Premiul Academiei Române – în 1942, Premiul Uniunii Artiștilor Plastici din România – în 1973 și a fost membru al Societății Regale Engleze a Sculptorilor Portretiști. Lucrările ei, realizate din piatră, bronz și lemn, sunt expuse în Muzeul Național de Artă al României, Muzeul Stedelijk din Amsterdam și în alte colecții din ţară şi străinătate.

Chiar dacă a petrecut o lungă perioadă frecventând ateliere și medii culturale moderne și de avangardă din România și Europa, artista a rămas fidelă tradiției figurative realiste, cu accente romantice.

Milița Petrașcu a înclinat spre narativ și baladesc, lucru remarcat în lucrările sale de mozaic și reliefuri. Printre ele se află cele două mozaicuri de pe părțile paralelipipedului „Fântâna Miorița”, realizat de arhitectul Octav Doicescu, situat în apropierea Gării Băneasa din Capitală, precum și lucrarea „Paparudele”.

Arta de for public

Între numeroasele ei compoziţii în domeniul artei de for public se află monumentul „Ecaterina Teodoroiu” din fața Prefecturii din Târgu Jiu și monumente funerare aflate la Cimitirul Bellu.

Miliţa Petraşcu este recunoscută ca autoare a unei memorabile galerii de portrete, caracterizate prin exactitatea observaţiei, ce întruchipează diverse personalităţi din România şi Europa: Constantin Brâncuşi, George Enescu, Liviu Rebreanu, Mihail Sadoveanu, Octavian Goga, Ion Creangă, Mihail Sebastian, Tudor Vianu, O.W. Cisek, Cella Delavrancea, Ion Vinea, Mihail Jora, G. M. Cantacuzino, Ştefan Neniţescu, Agepsina Macri, Clara Haskil și Monique de la Bruchollerie.

A murit în februarie 1976, la București.