Curatorial este un proiect editorial non-profit, o revistă ce reunește informații, știri si noutăți despre evenimente, lucrări sau realizări in domeniul artei, precum și despre întâmplări, curente și tendințe ale culturii urbane.

Urmăreşte-ne pe
Contact
Home  /  Artǎ   /  „Fine Art Vision 20 / 22”, în noiembrie la Galeria Romană
fine art vision noiembrie 2022, galeria romana, curatorial.ro

„Fine Art Vision 20 / 22”, în noiembrie la Galeria Romană

Expoziția „Fine Art Vision 20 / 22” va fi deschisă pe parcursul întregii luni noiembrie la Galeria Romană din București. Vernisajul este programat pentru 2 noiembrie, la ora 19:30.

Aflată la a patra ediție, expoziția „Fine Art Vision” va prezenta publicului lucrări de pictură și fotografie, disponibile pentru vânzare, semnate de artiști români și străini consacrați și de artiști aflați la început de drum.

„Fine Art Vision 20/22” prezintă cinci colecții de artă decorativă, cu stiluri diferite, având ca numitor comun tehnica de imprimare giclée.  Această tehnică  este folosită de artiști, muzee și galerii pentru reproducerile digitale de înaltă calitate.

Cinci colecții și patru vernisaje

Pe 2 noiembrie va avea loc vernisajul Inga Edu, colecție de picturi în ulei și pastel: „Despre Ape și Flori” și deschiderea expoziției „Fine Art Vision” 2022.

Pe 12 noiembrie, la ora 11:00, va fi deschisă expoziția Ștefan Surugiu: Colecție de imagini artistice create cu AI – Midjourney – „AI & ART Experiment”.

Pe 17 noiembrie, la ora 19:30, Picturi Religioase Celebre și colecție de reproduceri digitale Johannes Vermeer.

Pe 26 noiembrie, la ora 11:00, va avea loc vernisajul colecției pe pictură pe mătase Andreea Zahn, „Cosmic Logos”.

Expoziția este organizată de studioul Fine Art Imaging din București, specializat în imprimare artistică și reproducere digitală de artă, cu experiență de 11 ani în Praga, Montreal și București.

„Fine Art Vision 20 / 22” va fi deschisă în perioada 1 – 30 noiembrie 2022 și poate fi vizitată conform orarului galeriei: de luni până vineri, între orele 10:00 și 18:00, și sâmbăta, între 10:00 și 15:00.