Curatorial este un proiect editorial non-profit, o revistă ce reunește informații, știri si noutăți despre evenimente, lucrări sau realizări in domeniul artei, precum și despre întâmplări, curente și tendințe ale culturii urbane.

Urmăreşte-ne pe
Contact
curatorial.ro  /  Artǎ   /  Horea Preja, Robert Nedelcu și Andrei Rosetti, la Galleria 28
intre ore, galleria 28

Horea Preja, Robert Nedelcu și Andrei Rosetti, la Galleria 28

Horea Preja, Robert Nedelcu și Andrei Rosetti sunt protagoniștii „Între ore”, deschisă la Galleria 28 din Timișoara în perioada 14 iunie – 10 iulie 2024.

Curatorii expoziției, Maria Pașc și Andrei Rosetti, propun o expoziție-eseu ce s-a întemeiat pe un gând al lui Robert Nedelcu – de a continua experiența sa în domeniul muzicii experimentale și a sound design-ului în conlucrare cu Horea Preja (fotografie) și Andrei Rosetti (pictură). Robert Nedelcu este, între altele, autor al mai multor coloane sonore experimentale pentru expoziții, precum „Brâncuși: surse românești și perspective universale” și „Apogeul artei preistorice europene – Cultura Cucuteni”, organizate de Muzeul Național de Artă Timișoara.

„Antichitatea greacă ne învață două feluri de a ne situa în timp. Fie privind în ochii de clepsidră ai lui Chronos, personificarea timpului obiectiv, fie îmbrățișându-l pe Kairos, timpul subiectiv al omului. Chronos măsoară cantitatea timpului, Kairos evidențiază calitatea timpului. Chronos este timpul abstract, universal, absolut și obiectiv, Kairos este timpul concret, interpretabil, subiectiv: aici și acum. Fatalitate! Nimeni nu se dezbară de atotputernicul Chronos. «Misiunea mea este să îmi omor timpul, a lui – să mă omoare pe mine. Ne înțelegem bine, ca între asasini.» (Emil Cioran). De aceea, grecii stăruiau în a recunoaște și a prețui timpul lui Kairos – daimonul oportunității.

Expoziția «Între ore» ne invită să procedăm grecește, să smulgem bucăți din trupul infinit al timpului «chronologic» și să le preschimbăm în momente ideale, memorabile, care împlinesc aspirațiile noastre. Ori, pur și simplu, să rămânem întru creștinătate. Să-l privim pe Chronos ca un timp al lumii și pe Kairos ca timp al mântuirii. Expoziția este ordine vie, pornită de la cugetarea asupra timpului și de la instrumentele de măsurare ale acestui timp, cărora li s-au alăturat sunetul și imaginea. Prin expunerea unor lucruri vizibile, Horea Preja, Robert Nedelcu și Andrei Rosetti au adus de față lucrurile care nu se pot vedea”, spune Maria Pașc.

„Între ore” va putea fi vizitată până la 10 iulie 2024, de luni până sâmbătă, cu programare la numărul de telefon 0722503028 sau la adresa de e-mail galleria28@gmail.com.