INTERVIU – Lia Perjovschi: Rolul artistului e să adauge cât mai puțin la haos

Lia Perjovschi, reputat artist vizual internațional, vorbește într-un interviu acordat Curatorial despre experiment, momentele de cotitură în evoluția sa artistică, condiția femeii în artă și despre rolul artistului.

Împreună cu Dan Perjovschi marchează patru decenii de activitate în spațiul public, în arta angajată. Cei doi prezintă împreună o retrospectivă a creației lor, pentru prima dată în România. „DRAFT pentru o retrospectivă comună”, ce reunește cele mai reprezentative lucrări care au influențat scena locală și au consolidat prezența artei românești în circuitul internațional, este deschisă la ARCUB – Hanul Gabroveni până la 26 iulie.

Lia Perjovschi (n. 1961, Sibiu) este fondatoare și coordonatoare a AAC și CAA (Arhiva de artă contemporană și Centrul pentru analiza artei), proiect organic în progres (care a existat sub diverse denumiri începând cu 1985), și a KM (Muzeul Cunoașterii – proiect de cercetare interdisciplinară, din 1999 până astăzi). Activitatea ei poate fi rezumată ca o călătorie de la propriul corp la corpul cunoașterii și a fost prezentată în mai mult de 700 de expoziții, conferințe și workshop-uri din toată lumea.

Practica ei artistică integrează medii diverse, de la performance la asamblaj, de la desen și text la instalații site-specific de obiecte, date, diagrame, hărți mentale și cronologii. De la începuturile carierei sale, când realiza acțiuni performative și expoziții în apartamentul său, în universitate sau în spațiul public al orașului, până la planurile sale pentru Muzeul Cunoașterii, Lia Perjovschi a fost preocupată de crearea de oportunități pentru schimburi intelectuale.

Lia Perjovschi, reprezentată de galeria Ivan, a expus între altele la Cukrarna Gallery, Ljubljana, Slovenia (2021-2022); Tallinn Art Hall, Estonia (2021); Muzeum Susch, Elveția (2020); Kunsthaus Hamburg, Museum der Moderne Salzburg (2016); MUSAC, León, Spania (2015); Nasher Museum of Art, North Carolina, SUA, Bienal de São Paulo (2014); MACBA, Barcelona, Künstlerhaus Viena (2011); Van Abbemuseum, Eindhoven, Olanda, Cabaret Voltaire, Zürich, Jamaica Center, New York (2010); Mumok, Viena, the Incheon Women Artists’ Biennale, Coreea de Sud (2009); Sydney Biennale, Jumex Foundation, Mexic (2008); Tate Modern Londra, Kunstmuseum Liechtenstein, Centre Pompidou Paris (2007); Royal College of Art Londra (2006). Trăiește și lucrează în Sibiu și în București.

Privind la cei 40 de ani de activitate, care au fost momentele de cotitură în evoluția dumneavoastră artistică?

Lia Perjovschi: Ultimii zece ani ai comunismului, 1980 – 1990, plini de lipsuri; 1980 – 1985, ratarea examenelor de admitere la Academia de Artă București, Iași, Cluj (din cauza corupției, prea multe pile pentru 5 locuri pe an); întâlnirile informale în apartamentul nostru din Oradea 1985 – 1987; în 1986, angajarea la Teatrul de Stat Oradea; atelierul experimental inițiat, organizat, întreținut de mine din 1987 în Academia de Artă București până în 1993); Revoluția 1989 (toată angajarea socială, politică, culturalp care a urmat); atelierul obținut de la UAP în 1990 devenit loc de întâlniri, platformă de educație alternativă, nu de producție artistică…; expozițiile avute în Occident, începând din 1990, care ne-au dat șansa să vedem și marile expoziții Documenta 1992, Bienala de la Veneția 1993; întâlnirea cu teoreticiana și curatoarea Kristine Stiles în 1992, când am realizat ca 50 de ani lipseau din educația mea 1950 – 1990 („anii istoriei noastre întrerupte”), perioada de început a artei/ culturii contemporane; Bursa Kulturkontakt Viena 1994; ArtsLink NY 1996; predarea cursului de artă contemporană la Duke University (un semestru) în 1997; în 1998, Arhiva CAA/CAA în spațiu public A35 Eforie București; Mid career retrospective la Nasher Museum Duke University 2007; @007 Knowledge Museum project; pierderea atelierului în 2010 (dupa 20 de ani de istorie); Premiul Fundatiei Culturale Europene 2012; rețeaua Tranzit.ro 2012; pandemia Covid-19 în 2020 mi-a dat timp să mă odihnesc, reinventez, revizitez, imaginez; în 2026, „DRAFT” la ARCUB, cu Dan.

Cum s-a transformat limbajul dvs. vizual de-a lungul anilor?

Lia Perjovschi: De la gesturi discrete la articulare tot mai vocală… de la corp la corpul cunoașterii.

Ați simțit nevoia să vă extindeți mediile de expresie în timp sau această deschidere a fost prezentă de la început?

Lia Perjovschi: Îmi place tot ce-i nou, nu-mi plac rutina, regulile, conformismul.

Ce elemente au rămas constante în practica dvs., în ciuda schimbărilor de mediu și context?

Lia Perjovschi: Curiozitatea, încercarea.

Cum priviți astăzi lucrările mai vechi — ca documente, ca puncte de plecare sau ca lucrări închise?

Lia Perjovschi: Ca documente, începuturi, tatonări cu mult adevăr în ele, lucrări fără miză, trebuia să le fac – nu puteam exprima altfel ce aveam de spus decât așa cum am făcut-o.

Mai există loc pentru experiment sau acesta capătă alt sens, având în vedere experiența?

Lia Perjovschi: Cred că mai e loc. Timp să fie.

Ce vă mai surprinde sau vă provoacă astăzi în practică?

Lia Perjovschi: Spațiul, contextul.

Cum ați resimțit condiția de femeie artist, în diferitele etape ale parcursului — au existat obstacole sau contexte specifice care v-au influențat vizibil practica?

Lia Perjovschi: Sigur, o lungă perioadă de invizibilitate… anumite așteptări pe care nu am vrut să le satisfac.

Cum vedeți astăzi poziția artistelor în scena artei contemporane din România? Considerați că există schimbări reale în ceea ce privește vizibilitatea, recunoașterea și accesul la resurse?

Lia Perjovschi: E mult mai bine, nici nu se compara. Artistele reușesc să se impună, au găsit soluții de rezistență, colaborare. Recunoaștere? Cine să o faca? Pe ce criteri? Pentru ce?

În general, care considerați că este rolul artistului într-o societate tot mai polarizată?

Lia Perjovschi: Rolul artistului, ca rolul cetățeanului acum, în secolul 21, este să încerce să înțeleagă ce se întâmplă local și global, existența, rolul în societate, responsabilitatea, să fie informat, educat, să fie autentic, să propună nu numai să critice – cred că trebuie să construim mai mult decât dărâmăm – să adauge cât mai puțin la haos. Noi ne antrenăm observația și învățăm supraviețuirea, găsim soluții. Poate asta e de făcut: să gândim creativ soluții.

Dacă ar fi să priviți întreaga dvs. activitate ca pe o formă de arhivă, ce fel de istorie spune ea despre România de după 1989?

Lia Perjovschi: Este o arhivă, baza unei construcții. S-a dezvoltat cât a depins de energia timpul și puterea mea, a noastră financiară. România de după 1989 nu a înțeles multe, e încă indiferentă. Avem instituțiile care trebuie cum trebuie, măcar câteva, cele de bază? Nu!

Fotografii publicate prin amabilitatea ARCUB