Curatorial este un proiect editorial non-profit, o revistă ce reunește informații, știri si noutăți despre evenimente, lucrări sau realizări in domeniul artei, precum și despre întâmplări, curente și tendințe ale culturii urbane.

Urmăreşte-ne pe
Contact
curatorial.ro  /  Artǎ   /  Lucrări protestatare ale lui Faith Ringgold, pată de culoare feministă în cea mai recentă prezentare Dior
dior haute couture 24 25

Lucrări protestatare ale lui Faith Ringgold, pată de culoare feministă în cea mai recentă prezentare Dior

„Woman Freedom Now”, „Woman Free Yourself” și seria „Windows of the Wedding”, lucrări realizate de artista Faith Ringgold în anii 1970, au fost piese centrale în prezentarea celei mai noi colecții haute couture prezentată de casa Dior la Musée Rodin din Paris.

Directorul de creație Maria Grazia Chiuri a ținut să includă artiste în prezentările ei de modă, punând în lumină lucrări de Judy Chicago, Joana Vasconcelos, Isabella Ducrot, între altele, în timp ce își prezenta în premieră cele mai noi modele. Cel mai recent, a fost adusă în prim-plan artista Faith Ringgold, care a murit la începutul acestui an la vârsta de 93 de ani.

Reproduceri ale operelor lui Faith Ringgold au fost realizate de artizanii de la Chanakya, ateliere cu care Chiuri a mai colaborat și care au realizat și piese originale pentru acest show.

Faith Ringgold, cu o carieră de șapte decenii care a cuprins cărți de succes pentru copii, activism incisiv și lucrări în diverse medii, este recunoscută internațional și pentru cuverturile ei pictate, pline de acțiune și bogate în detalii. Multe dintre picturile eu au în centru femeile afro-americane. În picturi a abordat teme precum marginalizarea femeilor de culoare, dar și intersecția dintre rasism și misoginism.

De la Ringgold la motive Kuba

Show-ul haute couture Dior toamnă/iarnă 2024-25 a avut loc într-o structură acoperită cu reproduceri ale lucrării „Woman Freedom Now” (1971), o piesă Ringgold care repetă sintagma în nuanțe de roșu, verde și negru, culorile steagului pan-african. Imagini ale acestei lucrări au apărut pe afișe la demonstrații din perioada în care lucrarea a fost realizată.

În interior s-au aflat reproduceri de mari dimensiuni ale lucrării „Woman Free Yourself” (1971), gravura lui Ringgold care prezenta aceste cuvinte în tonuri de verde și violet.

De tavan au fost atârnate imagini ale unor lucrări din „Windows of the Wedding” (1974), prima serie abstractă a lui Ringgold, în care diamante întrepătrunse pictate sunt completate de bucăți de țesătură. Modelele prismatice au fost inspirate de motivele Kuba care au apărut în Africa Centrală.

dior haute couture 24 25 paris1

Dior Autumn-Winter 2024-2025 Haute Couture by Maria Grazia Chiuri

Declarația emisă de casa Dior legat de colecție și prezentare nu a făcut referire la lucrările lui Ringgold, concentrându-se în schimb pe haine, pentru care Jocurile Olimpice de la Paris au reprezentat un punct de plecare. Pornind de la echipamentele purtate de sportivi, Maria Grazia Chiuri a creat rochii.

Dacă lucrările lui Faith Ringgold au fost cândva o formă de protest, ele au însemnat cu totul altceva la defilarea Dior Autumn-Winter 2024-2025 Haute Couture by Maria Grazia Chiuri, care glorifică corpul în mișcare, trasând o linie din Grecia antică, prin anii ’20 și până în zilele noastre.