Miliardarul Ronald Lauder a restituit un Klimt și l-a cumpărat din nou
Omul de afaceri și filantropul Ronald S. Lauder a fost de acord să restituie un tablou de Gustav Klimt moștenitorilor lui Irene Beran, o evreică ce l-a deținut înainte de Al Doilea Război Mondial, în Republica Cehă din prezent, apoi să îl răscumpere pentru o sumă nedezvăluită.
Lauder a cumpărat tabloul „The Black Feather Hat” (1910) de Klimt în urmă cu 50 de ani, este explicat în New York Times. În 2018, el „a convenit cu moștenitorii familiei Beran să înceapă să revizuiască proveniența lucrării”.
Această investigație a stabilit că Beran a avut tabloul în 1934, apoi el a fost identificat, în 1957, într-o expoziție din Stuttgart (Germania), prezentată de dealerul de artă austriac Friedrich Welz, membru al partidului nazist.
Irene Beran a fugit din Europa în 1943. „Am considerat că este esențial să recunosc istoria anterioară a familiei legat de această lucrare, în ciuda lipsei de documente concrete privind modul în care ea a părăsit colecția Beran”, a declarat Lauder într-un comunicat.
Miliardarul, co-fondator al Neue Galerie, este un colecționar fervent de lucrări Gustav Klimt și a ținut primele pagini ale ziarelor în 2006, când a fost raportat că a cheltuit 135 de milioane de dolari pentru un portret din 1907 – pe atunci cea mai mare sumă plătită vreodată pentru un tablou.