Curatorial este un proiect editorial non-profit, o revistă ce reunește informații, știri si noutăți despre evenimente, lucrări sau realizări in domeniul artei, precum și despre întâmplări, curente și tendințe ale culturii urbane.

Urmăreşte-ne pe
Contact
Home  /  Artǎ   /  MNAC – Sezonul expozițional primăvară-vară, din 26 mai până pe 25 septembrie
mnac, curatorial

MNAC – Sezonul expozițional primăvară-vară, din 26 mai până pe 25 septembrie

Muzeul Național de Artă Contemporană va lansa sezonul expozițional primăvară-vară pe 26 mai. Acesta cuprinde șapte noi expoziții dispuse pe cele cinci etaje ale muzeului, ce vor putea fi vizitate până pe 25 septembrie.

Vernisajul este programat pentru 26 mai, la ora 19:00.

„Pandemia a pus întreaga lume la încercare, iar acum un război, până de curând de neconceput, a schimbat radical modul în care trăim solidaritatea. Ne dorim ca MNAC să păstreze un rol activ în lunga recuperare socială și culturală de care societatea are atâta nevoie. Cu gândul la toți cei care și-au abandonat casele și la toți cei care apără valorile democrației, vom încerca din nou, după mult timp, să ne bucurăm sincer de ce avem acum”, a transmis într-un comunicat directorul MNAC, Călin Dan.

Accesul în clădire va fi posibil începând cu ora 12:00 și până la ora 21:00, iar în interior evenimentul se prelungește până la ora 22:00.

De văzut: o amplă retrospectivă Marion Baruch și retrospectiva Ion Grigorescu, într-o formă revăzută și adăugită; lansarea unui proiect multidisciplinar unic în România, de transformare a etajului doi al muzeului într-un spațiu cu destinație specială, de depozit pentru colecția de artă și spațiu de vizitare a acesteia; Cătălin Bălescu și un repertoriu de fragmente care aduc un omagiu subconștient strategiilor postmoderne; o explorare a unui peisaj post-uman populat cu forme de locuire primitive într-o instalație concepută de către Elena Scutaru pentru MNAC; o intervenție murală Liviu Stoicoviciu și o intervenție site-specific a artistului  Vasile Mureșan – Murivale cu 400 de portrete ale prietenului său; joc și joacă cu Maria Mandea; intercațiuni posibile cu studenții de la Unarte și un performance durațional în ziua vernisajului cu TIONG ANG & COMPANY. Tot în seara vernisajului va fi deschisă terasa MNAC, unde va fi ascultat un DJ set Bogman by Pop.Cola.

Parter & Sala de Marmură

MARION BARUCH. ENDLESS GOING TRYING TO SAY. Fereastră-Peisaj a Operei Mele

O retrospectivă care folosește o grilă de clasificare mai puțin filologică, ajutând la o înțelegere mai intuitivă a temelor și obsesiilor din arta lui Marion Baruch. Născută în 1929, la Timișoara, Marion Baruch și-a început studiile de pictură în 1948, la Institutul de Arte din București. A emigrat în Israel în 1949, unde și-a continuat studiile la Academia Bezalel de Arte și Design din Ierusalim. Între 1954 și 1957, a studiat la Accademia di Belle Arti din Roma și s-a stabilit în Italia.

Etajul 1

GRIGORESCU ION – ION GRIGORESCU. VIEȚI PARALELE (O RETROSPECTIVĂ)

La primul etaj, poate fi văzută și în acest sezon impresionanta retrospectivă Ion Grigorescu. Expoziția are ambiția de a așeza în centrul ei omul care-l dublează pe artist: o personalitate complexă și complicată, un vizionar, un rebel, un incomod. Un creator care a produs necontenit timp de peste 50 de ani ne oferă o imagine exhaustivă a tematicilor, problematicilor, obsesiilor și idiosincraziilor sale.

Etajul 2

LEVIATHAN. În măruntaiele Colecției

Punctul principal de atracție al acestui sezon îl reprezintă inaugurarea expoziției Leviathan, un tip de proiect multidisciplinar unic în România – de transformare a etajului doi într-un spațiu cu destinație specială, de depozit pentru colecția de artă a muzeului și spațiu de vizitare a acesteia. Etajul al doilea va cuprinde, pe lângă depozitele de artă, atât zone de expunere temporară cât şi spaţii dedicate activităților conexe, precum conferințe și ateliere de educație.

Etajul 3

CĂTĂLIN BĂLESCU. PROIECȚII MANIERISTE

Căutând un compromis între poziția publică și o apetență structurală spre melancolie, Cătălin Bălescu e un consumator discret al istoriei picturii, manierismul rămânând doar una dintre referințe. „Marele tur” al lui Cătălin Bălescu se compune din referințe eclectice, alcătuind un repertoriu de fragmente care aduc un omagiu subconștient strategiilor postmoderne.

Etajul 4

ELENA SCUTARU. ADĂPOST TEMPORAR

Rezultat al căutărilor desfășurate în contextul de izolare din timpul pandemiei, instalația concepută de Elena Scutaru pentru MNAC este o explorare a unui peisaj post-uman populat cu forme de locuire primitive, făcând trecerea de la cadrul închis, intim, al atelierului către un spațiu hibrid interior-exterior.

Scara de vest a muzeului

MURIVALE. MARINICĂ, BĂIATUL MEU

O intervenție site-specific a artistului  Vasile Mureșan – Murivale cu 400 de portrete ale prietenului său, realizate în ultimul an, alături de portretele tuturor celor din muzeu. Portretele – o formă de expresie emblematică pentru proiectul artistic al lui Murivale – comunică, se suprapun și articulează astfel un timp a cărui realitate este continuă și, fiind vorba despre afecțiune, permanentă.

În spațiul MNAC Dialog (INTERACȚIUNI POSIBILE) și Auditorium (JOCUL ROUSSEAU. Maria Mandea), vor putea fi văzute expoziții ce continuă direcția curatorială a muzeului, în care spațiul expozițional de la ultimul etaj este dedicat creatorilor din noul val.

Parcarea MNAC & Bibliotecă 

TIONG ANG & COMPANY: THE SECOND HANDS [A DOUA MÂNĂ]. Structurat inițial ca o călătorie pe șosea, o producție cinematografică colectivă și o congregație performativă într-o construcție arhitecturală, procesul de lucru a fost o tabără comatoasă de gesturi mistice și voci neauzite timp de aproape doi ani, în timpul pandemiei. Rezultatul va putea fi experimentat și într-un performance durațional în ziua vernisajului.