„Mnemonic”, expoziție Andreea Rus, la Palatul Parlamentului
„Mnemonic”, expoziție cu lucrări de Andreea Rus, va fi vernisată în Sala „Constantin Brâncuși” de la Palatul Parlamentului pe 3 februarie, la ora 15:00.
„Expoziția «Mnemonic» continuă seria cercetărilor vizuale întreprinse de artista Andreea Rus în arii care sondează teme din istoria recentă, aducând în prim plan repere spirituale profunde, identificând legături cu biografii tragice din perioada comunistă. Conexiunile plastice cu evenimentele din închisorile comuniste îi dau oportunitatea de a prezenta tipologii umane cu totul speciale care au rezistat prin spiritualitate cruzimii și dezumanizării, acestea coagulează o temă de reflecție îndelungată în practica artistei, generând la nivel personal o succesiune de elemente simbolice care revin pe pânze: lumina, întunericul, trimiteri la iconografia bizantină, lumea monahală, podul ca legătură între două lumi contrastante”, spune Ana Negoiță, critic de artă.
Expoziția, mai spune ea, reunește lucrări care demonstrează un interes special al artistei asupra lumii spirituale interioare.