Curatorial este un proiect editorial non-profit, o revistă ce reunește informații, știri si noutăți despre evenimente, lucrări sau realizări in domeniul artei, precum și despre întâmplări, curente și tendințe ale culturii urbane.

Urmăreşte-ne pe
Contact
Home  /  Artǎ   /  O pictură rară din „Cartea Junglei”, expusă în casa lui Kipling
acuarela, cartea junglei, the return of the buffalo herd, national trust images

O pictură rară din „Cartea Junglei”, expusă în casa lui Kipling

„The Return of the Buffalo Herd”(1901), pictură creată de Edward Julius Detmold pentru „Cartea junglei/ The Jungle Book”, a fost restaurată și este acum expusă la Bateman’s, casa de la țară a scriitorului Rudyard Kipling, la 130 de ani de când a fost publicat volumul.

Acuarela rară, care înfățișează urmările unui moment culminant din „Cartea junglei”, este una dintre cele 16 picturi realizate de frații gemeni Edward și Charles Detmold, care aveau doar 18 ani când au fost angajați să ilustreze povestea mult îndrăgită a lui Kipling. Doar patru dintre aceste picturi au supraviețuit.

Lucrarea a fost supusă unei restaurări atente de către Louise Drover, un restaurator specializat, care a umezit-o pentru a îndepărta vechea dublură de pânză.

Aceasta îl arată pe Rama, care conduce turma, privind spre un câmp după ce Mowgli, protagonistul poveștii, a folosit o turmă de bivoli pentru a declanșa o busculadă și a-l învinge pe dușmanul său, tigrul ucigaș Shere Khan.

Acuarela este datată 1901 și este semnată cu monograma EJD – Edward Julius Detmold. El și fratele Charles au creat lucrări de artă încă din adolescență. Dar, în ciuda succesului profesional, viața personală a gemenilor a fost dificilă, iar amândoi s-au sinucis – Charles, în 1908, și Edward, în 1957.

Două dintre cele patru acuarele despre care se știe că au supraviețuit se află în colecții private, iar o a treia se află la Muzeul de Istorie Naturală din Londra.

Imagine: „The Return of the Buffalo Herd” (1901) © National Trust Images/ James Dobson