Un orfelinat din secolul 19 din cartierul armean din Ierusalim, unde în urmă cu o sută de ani au fost primiți zeci de ai căror părinți au fost uciși în genocidul armean, a fost redeschis ca muzeu ce documentează istoria
Artistul englez Adam McEwen, stabilit la New York, va expune, după mai bine de un deceniu, o nouă serie de necrologuri ale unor oameni care sunt încă în viață, printre care pilotul Lewis Hamilton, activista pentru climă Greta Thunberg și
Perioada de vizitare a expoziției „Dacia. Ultima frontieră a romanității”, deschisă la Muzeul Național de Istorie a României, a fost prelungită după ce s-a dovedit a fi un succes la public. Reprezentanții MNIR au anunțat că de la finalul lunii octombrie
Suzana Fântânariu, artistă și cadru universitar, cu un impresionant palmares expozițional și recompensată de entități importante din țară și străinătate pentru activitatea sa, a revenit la București după 12 ani cu o expoziție bogată în lucrări recente, pentru care a
Christie's lansează luna aceasta un program global de evenimente prin care își propune să evidențieze istoria și importanța vitală a restituirii operelor de artă. Anul 2023 marchează cea de-a 25-a aniversare a Principiilor de la Washington - un acord internațional care
Concursul de proiecte pentru reprezentarea României la cea de-a 18 ediție a Expoziției Internaționale de Arhitectură - La Biennale di Venezia a fost finalizat, au anunțat Ministerul Culturii și Uniunea Arhitecților din România. A fost desemnat câștigător proiectul „Acum - Aici
Anul 2023 se anunță a fi unul bogat în expoziții, iar bienalele de arte nu lipsesc din agendă. Dacă 2022 a fost un an de referință pentru aceste evenimente majore, cu Bienala de Artă de la Veneția, Bienala Whitney și
Artistul brașovean Sebastian Beianu expune în perioada 19 ianuarie - 20 februarie la galeria bucureșteană Kulterra o serie de lucrări sub titlul „Instantanee estivale”. Beianu, care a expus la Bienala albastră 2021, s-a inspirat pentru această serie de lucrări din amintiri
Piața românească de artă a urmat un trend ascendent și în 2022, fiind modelată de noi trenduri, de interesul sporit pentru arta contemporană, de apariția unor generații de colecționari orientați către investiții și randament, de accesibilitatea canalelor online de participare
„Vieți secrete”, expoziție de artă grafică estonă, poate fi vizitată la Muzeul Național al Țăranului Român, în Sala Acvariu, până pe 30 ianuarie. Lumi personale ale unor reputați artiști estoni care și-au imaginat vieți secrete de basm inspirate din miturile naționale,














