Păianjen de zece metri înălțime și 10 tone creat de Louise Bourgeois, instalat la Sydney
Intitulată „Maman”, arahnida din bronz, oțel și marmură, creație a artistei Louise Bourgeois, va fi piesa centrală a expoziției majore de vară a Galeriei de Artă din New South Wales.
Păianjenul uriaș este una dintre cele mai renumite – și cele mai mari – lucrări ale regretatei artiste franco-americane Louise Bourgeois, având o înălțime de aproape 10 metri în cel mai înalt punct și o lățime la fel de mare.
„Mama trebuie să-și protejeze puii, mama trebuie să ucidă insecte pentru a-și hrăni puii”, spune Philip Larratt-Smith, curator la Fundația Easton din New York, care administrează moștenirea lui Bourgeois. „Louise preia ceva care, cel puțin în cultura occidentală, este adesea văzut într-un mod negativ. Și îl transformă într-un simbol pozitiv al mamei sale”.
În ciuda impracticabilităților, sculpturile uriașe lui Bourgeois au magnetizat industria: o lucrare la fel de mare, intitulată „Spider”, realizată în 1996, cu trei ani înainte de „Maman”, a devenit cea mai scumpă sculptură realizată de o femeie, depășindu-și propriul record când a fost vândută cu 32,8 milioane de dolari anul acesta.
Și „Maman” a străbătut lumea de când a fost expusă pentru prima dată în anul 2000 în sala boltită Turbine Hall de la Tate Modern din Londra. Împreună cu cele șase versiuni identice ale sale, a apărut pe străzile pietruite din La Havana Vieja, Cuba, și a împodobit fațadele unor instituții importante de pretutindeni, inclusiv Centrul Pompidou din Paris, Muzeul de artă Mori din Tokyo și Guggenheim Bilbao din Spania. Cel mai recent, în luna august, a stat de pază în fața palatului regal din Oslo.
„Maman” a fost construită la sfârșitul anilor ’90, când Bourgeois locuia la New York; a lucrat cu o turnătorie locală, trimițând modele și experimente de la un capăt la altul. „Louise a avut o agorafobie teribilă pe tot parcursul vieții sale”, spune Larratt-Smith. „Acest lucru a împiedicat-o să meargă la vernisaje sau expoziții, dar a lucrat cu o echipă de fabricanți care o ajuta să lucreze”.
Expoziția „Louise Bourgeois, Has the Day Invaded the Night or Has the Night Invaded the Day?” se deschide la Art Gallery of NSW la 25 noiembrie 2023 și va putea fi văzută până în 28 aprilie 2024.