Curatorial este un proiect editorial non-profit, o revistă ce reunește informații, știri si noutăți despre evenimente, lucrări sau realizări in domeniul artei, precum și despre întâmplări, curente și tendințe ale culturii urbane.

Urmăreşte-ne pe
Contact
PORTRET – Antoni Gaudí: Arhitectul cu viziune şi execuţie divine

PORTRET – Antoni Gaudí: Arhitectul cu viziune şi execuţie divine

Antoni Gaudí, pe numele său întreg Antoni Gaudí i Cornet (25 iunie, 1852, Reus, Spania – 10 iunie, 1926, Barcelona), este unul dintre cei mai mari arhitecţi ai lumii, stilul său fiind caracterizat de libertatea formei, voluptate şi textură cum nu au mai existat până în perioada în care a lucrat el.

A activat în principal în Barcelona, iar mare parte a carierei sale a fost marcată de eforturile de a desăvârşi Sagrada Família. Clădirea a rămas neterminată, deoarece artistul a murit în urma unui tragic accident.

A fost dedicat trup şi suflet proiectelor sale şi chiar a locuit în Sagrada Família, pentru a se asigura că aceia care colaborează cu el pentru acest proiect respectă întocmai planurile sale. Mai mult, nu se mulţumea să facă doar planurile încăperilor, ci, cu o minuţiozitate obsesivă, se ocupa inclusiv de decoraţiunile din interiorul acestora.

Caracterul său puternic este cel care a făcut ca operele sale să ia naştere, deoarece Gaudí i-a convins pe cei care i-au comandat lucrări să îi dea mână liberă pentru a-şi pune în practică cele mai îndrăzneţe visuri.

Începuturile

Antoni Gaudí a fost unul din cei cinci copii ai unei familii modeste iar o soră şi un frate au murit la vârste fragede. Artistul a fost o excepţie a vremurilor sale, deoarece era puţin probabil ca o persoană din acea clasă socială să urmeze o carieră artistică. Persoanele din acest mediu alegeau mai degrabă o meserie oarecare, pentru a-şi întreţine familia.

Mai mult, în perioada studenţiei a avut probleme de sănătate, dar forţa sa de caracter l-a făcut să îşi urmeze unica, marea pasiune, arhitectura.

Gaudí şi fratele său erau speranţa familiei, de a evolua în societate şi s-au mutat la Barcelona. Antoni dorea să fie arhitect, iar Francesc, medic. Deşi a ajuns în Barcelona în 1868,  Antoni Gaudí a avut nevoie de şase ani pentru a fi acceptat la Şcoala de Arhitectură şi, pentru a-şi plăti studiile, a creat desene pentru Josep Fontserè.

Pentru că a lucrat în perioada studiilor, Gaudí avea deja clienţi în momentul în care a absolvit. Primul său proiect a fost Casa Vicens, comandat de Manuel Vicens i Montaner. Au urmat alte comenzi, unele din partea clerului. De altfel, artistul considera că stilul, inclusă fiind aici şi arhitectura, este, de fapt, expresia divinităţii.

Maturitatea artistică – legată de evoluţia Barcelonei

Barcelona creştea într-un ritm alert şi asta a însemnat că exista o cerere foarte mare de arhitecţi valoroşi. Artistul a avut noroc să fie susţinut de către omul de afaceri Eusebi Güell, care îi furniza constant proiecte.

Gaudí era cunoscut ca o persoană cu care nu era uşor să lucrezi, dar relaţia sa cu acest mecena al său a fost una exemplară. Luând exemplul Italiei, aristocraţii din Barcelona se întreceau în proiecte arhitecturale, iar Gaudí era omul potrivit pentru aceasta.

El a lucrat şi pentru proiecte din afara Cataluniei, precum Palatul Episcopal din Astorga şi Casa Botines. În Barcelona, a lucrat aproape simultan la Palatul Güell, Parcul Güell şi Casa Calvet. Cu o extraordinară etică a muncii, Gaudí a atins atunci, celebritatea.

Evoluţia stilului

Gaudí şi-a schimbat stilul de câteva ori, de-a lungul carierei. La început avea o perspectivă mai degrabă victoriană care s-a schimbat, treptat, prin alăturarea curajoasă de forme diferite. Curând au apărut şi texturile de la suprafaţa clădirii – fie modele în cărămidă, mozaic sau ornamente metalice.

Specialiştii spun că efectul general al operelor sale este acela de artă maură, de altfel o influenţă esenţială în regiune, pe care el a transformat-o într-o manieră extraordinară. Era inspirat de natură atunci când crea iar idealul pe care îl căuta într-o clădire era ilustrat de echilibrul şi complexitatea unui arbore.

A abordat stilurile istorice atunci când a creat. Astfel, Palatul Episcopal din Astorga este realizat în stilul gotic, în timp ce Casa Calvet din Barcelona este un joc baroc de forme. După 1902, stilul său este complet consolidat şi în afara oricărei definiţii convenţionale.

Sagrada Familia

Capodopera

Gaudí a fost inclus în mişcarea Renaixensa, care împletea curentele artistice cu mişcarea politică pro-catalană. Manifestarea Renaixensa în mediul religios a fost proiectul Sagrada Família, care a ocupat mare parte din cariera lui Gaudí. Acest proiect i-a fost comandat în 1883 şi în timp ce lucra la acesta, artistul a devenit tot mai credincios. După 1910, la aproape trei decenii de la începerea Sagrada Família, arhitectul s-a mutat practic pe şantier şi a abandonat orice alte lucrări paralele. În desenele şi modelele pentru Sagrada Família, arhitectul a încercat să creeze un echilibru între stilul gotic cu punţi eliptice, intrânduri hiperbolice şi astfel să dea naştere unei clădiri complexe, stranii, care să aducă un omagiu atât divinităţii cât şi viziunii excepţionale realizate cu migală.

În 2010, catedrala neterminată a fost consacrată de către Papa Benedict al XVI-lea.

Sfârşitul

La 74 de ani, a fost lovit de tramvai. Rănile din urma acestui accident i-au grăbit moartea, lăsând capodopera Sagrada Familia neterminată. De altfel, artistul este legat postum de această operă, fiind înmormântat în cripta Capelei Sfintei Carmen din Sagrada Família, pentru care lucrările continuă de decenii, sub îndrumarea mai multor arhitecți.

Spiritul lui Gaudí poate fi simţit în toată Barcelona, în parcurile şi clădirile imaginate de acest geniu.