PORTRET – Ştefan Luchian, „un zugrav” creator de școală

Supranumit „pictorul naturii”, Ştefan Luchian rămâne în arta românească modernă ca un pasionat al genului, un maestru al culorilor vii, îndrăznețe, supuse constant unei lumini intense. Respectul și iubirea pentru artă l-au îndemnat pe George Enescu într-o zi, aproape de tragicul sfârșit al pictorului, să-i cânte ore întregi la căpătâi.

Ștefan Luchian s-a născut la 1 februarie 1868, la Ștefănești, județul Botoșani, fiind fiul maiorului Dumitru Luchian, comandantul Batalionului nr.3 de grăniceri şi bun prieten cu Alexandru Ioan Cuza şi al Elenei Chiriacescu.

Ştefan Luchian împreună cu familia s-a mutat în 1873 la Bucureşti, într-o casă pe care au cumpărat-o pe strada Popa Soare nr. 15, în vechea mahala a Mântulesei.

Între anii 1875 și 1879, a urmat cursurile primare la Școala din Tabaci, perioadă în care realizează primele incursiuni în arta picturii. Cursurile Liceului „Sf. Sava” le-a urmat între 1885 şi 1889. A continuat la Academia de Arte Frumoase din București şi, în paralel, a urmat lecţii de flaut de la Conservator. Şi-a continuat pregătirea la München şi apoi la Paris. Aici a frecventat nu doar atelierele academiste ci și expozițiile artiștilor contemporani și s-a familiarizat cu ideile care circulau în mediile artistice.

În 1896 a organizat, la Bucureşti, alături de alți colegi, Salonul Artiștilor Independenți, iar în anul 1898, s-a aflat printre fondatorii societății artistice „Ileana”, care sprijinea dezvoltarea artelor. La Expoziția Internațională de la Paris, Luchian a participat cu două pasteluri.

La Alexandria, Luchian a fost angajat să picteze zidurile catedralei ortodoxe Sf. Alexandru. S-a îndrăgostit de Cecilia Vasilescu, o tânără pe care a cunoscut-o aici, care era chiar fiica primarului. A avut o corespondenţă consistentă cu ea dar o viitoare căsătorie nu a mai putut avea loc din cauza diagnosticului grav, pus de medici în 1901, scleroză multiplă, la doar 33 de ani. Paralizia şi pierderea vederii au fost cele mai grave semne ale bolii.

Luchian a expus în 1902, la Tinerimea Artistică, opt tablouri, între care capodopera „După ploaie la Băneasa”, iar în anul 1903 a deschis o expoziţie la Casa Assan, în care a prezentat lucrarea „Birt fără mușterii”.

Cu expoziţia de la Ateneul Român, din 1904, Luchian şi caricaturistul Nicolae Petrescu-Găină au stârnit un scandal din cauza unui portret considerat nepotrivit al prim-ministrului de atunci, Dimitrie A. Sturdza, realizat de caricaturist. Momentul apare şi în filmul „Ştefan Luchian” din 1981, regizat de Nicolae Mărgineanu, cu Ion Caramitru în rol principal.

În 1909, artistul a rămas ţintuit la pat iar în ultima parte a vieţii a pictat cu pensula legată de mână.

Ștefan Luchian a murit în nopatea de 27 spre 28 iunie 1916, în camera-atelier de la parterul casei sale de pe actuala stradă Mendeleev din Bucureşti şi a fost înmormântat la 30 iunie 1916, la Cimitirul Bellu.

Pasteluri, acuarele, desene

Ştefan Luchian (1868-1916) a realizat de-a lungul vieții zeci de pasteluri, acuarele şi desene ce reconstituie cronologic și pe tehnici parcursul și contribuția sa la dezvoltarea graficii autohtone într-o perioadă de descoperire și definire a modernității românești.

Unele dintre cele mai populare lucrări ale artistului sunt: „Safta florăreasa”, „Portretul lui Moş Niculae cobzarul”, „Portretul doamnei Olivier”.

Peisaje ca cele de la Brebu sau din lunca Ialomiţei și, mai ales, popularele sale naturi statice cu flori („Garoafe”, „Trandafiri”, „Albăstrele”, „Flori de camp”) exemplifică forța incredibilă pe care Luchian a imprimat-o pastelului, picturalitatea sa intensă, vigoarea cromatică dar și spontaneitatea sa.

Un loc aparte îl ocupă autoportretele pictorului, pline de expresivitate: faimosul Autoportret, subintitulat sugestiv și modest, „un zugrav”.

Realism în lucrările cu tematică socială

Format inițial în ambianța academistă a Școlii de la București, dar fascinat de timpuriu de maniera nouă de a picta a lui Grigorescu. Puternicul filon realist al lucrărilor cu tematică socială („La împărţitul porumbului”, „Mahalaua Dracului”,  „Ghereta din Filantropia”) este urmat de unul de natură lirică ce străbate atât unele peisaje („Peisaj cu trei căpiţe”) cât și, mai ales, naturile statice cu flori („Anemone”, „Trandafiri”, „Scara cu flori”).

Fascinaţia florilor

Luchian a fost dintotdeauna fascinat de flori, însă, începând din 1908 când, grav bolnav, a fost obligat să se izoleze în propria locuință, florile au devenit subiectul său predilect.

„A vedea florile lui Luchian fără a ști ce se află în spatele frumuseții lor ar echivala cu gestul de a smulge dinlăuntrul corolei anemonelor grăuntele de frig, de noapte, care face ca petalele să ardă și mai intens. Despărțirea creației lui Luchian de suferința lui ne-ar priva de cel mai clar exemplu în pictura noastră că suferința nu dă talent, dar pune un om talentat la o răspântie de unde poate ieși un învins sau un învingător”, observa filosoful Octavian Paler.

Ștefan Luchian, unul dintre cei mai importanți pictori români moderni, emul, o vreme, al lui Nicolae Grigorescu, va deveni un veritabil creator de școală, model pentru tinerele generații de artiști care i-au urmat.

Colecțiile de la Muzeul Național de Artă al României și Muzeul Zambaccian cuprind numeroase opere Luchian. La „satelitul” MNAR se află expuse 13 tablouri ale artistului, între care „Lăutul”, „Marina”, „Autoportret”, „Scară cu flori”, un portret al lui pictat de Camil Ressu şi un altul, de Traian Cornescu.

Ştefan Luchian se află pe locul trei în topul celor mai bine vânduţi artişti români în licitaţii. În anul 2013, pictura „Două fete” stabilea un record, fiind vândută la licitaţie cu suma de 300.000 de euro, iar tabloul„Tufănele galbene” a fost vândut, în acelaşi an, pentru 170.000 de euro. În 2018, tabloul „Gălbenele şi ulcior”, de Ştefan Luchian, a fost adjudecat la licitaţie contra sumei de 130.000 de euro, urmat în 2020 de pânza „Vas cu garoafe”, adjudecată contra sumei de 125.000 de euro în Licitaţia de vară de la Artmark.

Credit foto: curatorial.ro, MNAR, Artmark