Curatorial este un proiect editorial non-profit, o revistă ce reunește informații, știri si noutăți despre evenimente, lucrări sau realizări in domeniul artei, precum și despre întâmplări, curente și tendințe ale culturii urbane.

Urmăreşte-ne pe
Contact
Home  /  Artǎ   /  Royal Collection, aflată sub patronajul Reginei Marii Britanii, nu mai împrumută trei săbii pentru o expoziţie ce urma să aibă loc la Muzeele Kremlinului
duel

Royal Collection, aflată sub patronajul Reginei Marii Britanii, nu mai împrumută trei săbii pentru o expoziţie ce urma să aibă loc la Muzeele Kremlinului

Royal Collection şi-a retras permisiunea de a transporta la Moscova obiecte ce urmau să fie incluse într-o expoziţie dedicată istoriei duelului, arată The Guardian.

Implicit, suverana Marii Britanii se alătură mai multor lideri ai lumii care au luat atitudine faţă de invazia rusă a Ucrainei.

Expoziţia respectivă, denumită „The Duel: from Trial by Combat to a Noble Crime”, era sponsorizată de oligarhul şi fostul scrimer Alisher Usmanov, asupra căruia au fost impuse sancţiuni din partea Uniunii Europene, Marii Britanii şi SUA. Deşi trebuia să fie deschisă pe 4 martie, expoziţia a fost amânată pe termen nedeterminat, potrivit reprezentanţilor instituţiei de cultură din Rusia.

The Guardian relatează că decizia de a nu mai trimite la Moscova respectivele obiecte a fost luată la jumătatea lunii februarie, înainte ca trupele ruse să invadeze Ucraina.

Royal Collection este una dintre multele instituţii care au renunţat să participe cu împrumuturi la această expoziţie.

Săbiile au fost create în secolul XVII, iar una dintre ele i-ar fi aparţinut regelui Charles I. În contextul expoziţiei de la Moscova, ar fi fost exemple de arme folosite în dueluri istorice.

Alte obiecte care au fost deja împrumutate din colecţia britanică pentru acest eveniment sunt în curs de returnare de la Moscova.