„Sparring Partners” a pictorului Cristian Sida, la Jecza Gallery
Expoziția „Sparring Partners” a pictorului Cristian Sida va fi vernisată la Jecza Gallery din Timișoara în 13 aprilie, când va fi prezentat și cel mai recent catalog al artistului, „16 19”.
Cristian Sida a expus deja la Paris, New York, Viena, Biarritz, Budapesta, Izmir, Karlsruhe și Salzburg, între altele, și este cotat drept unul dintre artiștii consacrați ai Europei Centrale.
Expoziția cuprinde aproximativ 40 de lucrări realizate în ultimii ani. Artistul a ales aproximativ 25 de lucrări pe hârtie și intervenții pe fotografii și suporturi alternative, alături de alte 15 lucrări pe pânză de dimensiuni foarte mari și medii din seriile „Pour les privés d’amour et de pinard”, Pigerolles, Corsica – Biguglia (2016 – 2024).
Lucrările create la Timișoara reprezintă rememorări și revizitări ale desenelor realizate în Corsica între anii 2021 – 2024, transpuse în aceeași tehnică (pastel, cărbune, marker) pe formate mari ori panoramice.
Subconștientul, un sparring partner
Pornind de la melodia omonimă din 1984 a lui Paolo Conte – „Sparring Partner” –, Cristian Sida se afirmă pe sine.
„Prin desen îmi marchez locul, existența. Traiectoria mea plastică este dată în mod firesc de relația complementară între ceea ce trăiesc și ceea ce visez. Obsesia pentru detalii anatomice nu este întâmplătoare, însă nici premeditată. Subconștientul (meu) este un sparring partner. Desenezi zona care te doare, iar creația devine un panaceu universal, o terapie”, spune artistul. „Desenul accidental tehnic decorativ – grafic – pictural – sculptural – orb – surd – convențional – caligrafic devine geneză. Desenul este ordonator al spațiului cu funcție estetică, organică, de schelet. Nimic prestabilit în afara suportului, desenul devine un ready-made ajustat”, mai afirmă el.
Despre Cristian Sida
Cristian Sida este unul din cei mai în vogă creatori vizuali contemporani, cu sute de expoziții și numeroase rezidențe artistice în țară și străinătate. Pe lângă numeroase expoziții în galerii franceze, în ultima decadă a finalizat o serie de picturi murale monumentale care colorează clădirile Corsica și din Mericourt, în regiunea Nord Pas de Calais, în cadrul unui proiect al muzeului Louvre Lens.
Conferențiar la Facultatea de Arte și Design din Timișoara (specializarea Pictură), membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România și membru de onoare al Association Atelier International d’Artistes Plasticienns, Cristian Sida este de mai mulți ani rezident în Timișoara și Franța, unde participă la proiecte de anvergură. A susținut, ca lector invitat, mai multe conferințe de artă la Université Paris 8 și la École Supérieure d’Art de Lorraine din Metz.
Expoziția „Sparring Partners” va putea fi vizitată la Jecza Gallery în perioada 13 aprilie – 19 mai 2024.