Tablou de John Opie, recuperat și restituit după 50 de ani de la furt
Tabloul „The Schoolmistress”, pictat de artistul britanic John Opie în 1784, a fost recuperat recent și restituit după o anchetă a FBI care a durat doi ani.
Pictura de mari dimensiuni, 100 cm x 127 cm, fusese furată în 1969, aparent la comanda senatorului Anthony Imperiale.
Lucrarea lui Opie, ulei pe pânză, fusese achiziționată de dr. Earl Leroy Wood în timpul Marii Crize din anii 1930 pentru suma de 7.500 de dolari. După o tentativă eșuată de spargere la casa doctorului Wood, la începutul lunii iulie 1969, cei trei hoți au revenit la 25 iulie și au furat tabloul. În 1975, unul dintre hoți a declarat în proces că furtul tabloului a fost făcut la comanda senatorului de stat din New Jersey de la acea vreme, Anthony Imperiale. Acesta din urmă nu a fost vreodată pus sub acuzare.
„Îngrijitorul casei i-a spus senatorului Imperale că tabloul lui Opie din 1784 era «neprețuit»”, potrivit unui comunicat de presă al biroului FBI din Salt Lake City.
Cronologia restituirii
Eforturile de returnare a lucrării către fiul doctorului Wood, Francis, acum în vârstă de 96 de ani, au început în decembrie 2021, după ce FBI a fost contactat de o firmă de contabilitate din Utah. Firma a fost angajată să lichideze reședințele și bunurile personale ale unui client după ce acesta a murit în 2020.
Una dintre fostele reședințe ale clientului era o casă din Hallandale (Florida), pe care acesta o cumpărase în 1989 de la Joseph Covello Sr., mafiot condamnat. Tabloul lui Opie a fost inclus în vânzarea casei fără să fie cunoscute identitatea și istoria acestuia de către client. Casa din Florida a fost vândută și tabloul a fost mutat la St. George (Utah), unde a rămas până la moartea clientului, în 2020, a precizat FBI.
Firma de contabilitate din Utah, acționând în calitate de administrator pentru client, a încercat să evalueze opera de artă pentru a o scoate la licitație, iar asta a dus la descoperirea legăturii inițiale a picturii cu familia Wood.
O altă pictură a lui John Opie intitulată tot „The School Mistress” (1784) este expusă în prezent la Tate Britain din Londra.
Credit foto: FBI