Timișoara – Capitală Europeană a Culturii 2023, în expoziții deschise în Polonia
Orașul Timișoara, care va deține anul viitor titlul de Capitală Europeană a Culturii, este în focus în Polonia prin două expoziții organizate de Institutul Cultural Român de la Varșovia.
„Spotlight Heritage Timișoara”, produsă în acest an, va fi deschisă la Varșovia, și „Memoriile Cetății – Trei ani de intervenții artistice în cartierele Timișoarei”, produsă în 2020 și itinerată, va ajunge la Cracovia.
În perioada 29 noiembrie 2022 – 31 ianuarie 2023, va fi prezentată la Biblioteca Voievodală din Cracovia expoziția „Memoriile Cetății – Trei ani de intervenții artistice în cartierele Timișoarei”, realizată de ICR Varșovia împreună cu Asociația Timișoara Capitală Europeană a Culturii în anul 2020 și prezentată la Cracovia în colaborare cu Consulatul României la Cracovia.
Expoziția în aer liber a fost prezentată inițial la Varșovia, în perioada decembrie 2020 – martie 2021, și prezintă primii trei din cei patru ani de intervenții realizate în cadrul proiectului „Memoriile Cetății” implementat în perioada 2018-2021.
Expoziția reunește prin imagini și texte importante demersuri socio-artistice realizate la Timișoara, menite să transforme cultural orașul și să împletească viziuni artistice și civice. În anul 2016, Timișoara a câștigat titlul de Capitală Europeană a Culturii pentru anul 2021, decalat din cauza pandemiei în 2023, și își dorește să devină un oraș în care excelența culturală le conferă încredere de sine cetățenilor săi și puterea de a provoca schimbări prin participare și implicare.
„Memoriile Cetății” a fost o inițiativă a Asociației Timișoara Capitală Europeană a Culturii din etapa de pregătire a Programului Cultural TM2023, inițiativă care și-a propus să surprindă spiritul Timișoarei prin ochii artiștilor și poveștile locuitorilor. Proiectul a fost realizat în perioada 2018 -2021 în cadrul Programului Cultural Timișoara – Capitală Europeană a Culturii, fiind un festival de artă stradală, dar și de muzică, artele spectacolului, implicarea voluntarilor, toate cu un singur obiectiv: crearea energiei civice capabile să genereze o schimbare pe termen lung.
Patrimoniul Timișoarei, în lumina reflectoarelor la Varșovia
Deschiderea expoziției la Cracovia are loc simultan cu inaugurarea expoziției „Spotlight Heritage Timișoara”, la Varșovia, cu ocazia Zilei Naționale a României. Planșele, pregătite în limbile polonă și engleză, pot fi vizionate de publicul larg până în data de 31 ianuarie 2023.
ICR Varșovia, Ambasada României în Republica Polonă, Universitatea Politehnica Timișoara și Muzeul Național al Banatului organizează expoziția „Spotlight Heritage Timișoara”, prezentată în avanpremieră pe 25 noiembrie, cu ocazia recepției de Ziua Națională a României, oferită de Ambasada României în Republica Polonă.
Expoziția va putea fi vizitată pe simezele exterioare de la Ambasada României de la Varșovia, care găzduiește și Institutul Cultural Român de la Varșovia (ul. F. Chopina 10), în perioada 29 noiembrie 2022 – 28 februarie 2023.
Universitatea Politehnica Timișoara a inițiat în 2016 și a realizat în parteneriat cu Muzeul Național al Banatului proiectul Patrimoniul sub reflectoare Timișoara-Spotlight Heritage Timișoara, inclus în Programul Cultural oficial Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii.
„Patrimoniul sub reflectoare / Spotlight Heritage Timișoara” spune multiplele povești ale Timișoarei prin intermediul tehnologiilor digitale. Povești ale patrimoniului cultural și istoric împletite cu cele personale ale locuitorilor de ieri și de azi prin suprapunerea digitală a patrimoniului imaterial ce se regăsește în romane, amintiri și istoria orală.
An de an, itinerarii digitale și fizice prin cartierele istorice ale Timișoarei – Iosefin în 2019, Elisabetin în 2020, Fabric în 2021, Cetate în 2022 și, în 2023, toate cartierele din anii precedenți și Giroc -, dezvăluie poveștile orașului prin mai multe straturi: o expoziție muzeală, expoziții stradale, un site web, o aplicație mobilă, o aplicație de realitate augmentată, demonstrații de realitate virtuală, concurs studențesc, festivaluri internaționale, spectacole de teatru și dans stradal, evenimente și instalații digitale, tururi ghidate și virtuale. Proiectul se va încheia cu un catalog final.
„Patrimoniul sub reflectoare / Spotlight Heritage Timișoara” este o inițiativă culturală digitală a Universității Politehnica Timișoara realizată în parteneriat cu Muzeul Național al Banatului, parte a Programului Cultural Timișoara 2023 Capitală Europeană a Culturii. Proiect cultural co-finanțat de Municipiul Timișoara prin Centrul de Proiecte, Consiliul Județean Timiș. În Polonia, proiectul este prezentat la inițiativa Institutului Cultural Român de la Varșovia.