Trienala din Kathmandu – Sute de lucrări din toate mediile, o interpretare a diversității
Cea de-a patra Trienală din Kathmandu are loc în perioada 11 februarie – 31 martie 2022, în cinci locuri cu importanță culturală din capitala nepaleză.
Mai mult de 100 de artiști din peste 40 de țări expun 300 de lucrări la Trienala din Kathmandu.
Românii Mircea Cantor, Mihaela Drăgan, Ion Grigorescu, Mona Vătămanu și Florin Tudor au creații aici alături de artiști din Franța, SUA, Columbia, Guatemala, Hong Kong, Filipine, Tonga și, desigur, Nepal.
Directorul artistic al evenimentului este Cosmin Costinaș, iar curatori sunt Sheelasha Rajbhandari și Hit Man Gurung.
Ei au făcut pe 10 martie un tur virtual în care au prezentat temele și conceptele care reies din fiecare spațiu.
Numele ediției de anul acesta, „2077”, a rezultat din combinarea calendarelor gregorian și nepalez, a explicat Costinaș, și reflectă povestea pregătirii trienalei.
Cele cinci spații în care are loc – Patan Museum, Bahadur Shah Baithak, Siddhartha Art Gallery și Taragon Museum – reprezintă o interpretare a diversității, a mai spus directorul artistic.
Aici sunt expuse picturi, sculpturi, instalații video, creații din ziare și textil, picturi cu cărbune pe hârtie, costume de operă cantoneză, fotografii și pop art. Peisajul, geografia și cosmologia sunt teme reprezentate, iar principala idee a fost aducerea laolaltă a tuturor comunităților din Nepal.
Mai mult, artiștii străini invitați își prezintă culturile (și) prin lucrări-manifest: de la represiune la migrație, egalitate de gen și socială.
„Am încercat să găsim cea mai bună, expresivă variantă din punct de vedere curatorial, relevantă pentru arta contemporană”, a precizat Cosmin Costinaș.
Evenimentul a purtat anterior numele Kathmandu International Art Festival. Este cea mai importantă platformă nepaleză pentru arta contemporană globală. Caută să promoveze o ecologie artistică sănătoasă bazată pe schimbul de cunoștințe printr-o expoziție de artă amplă, precum și un program educațional public robust.