Un artist francez a pictat zidurile bombardate din Ucraina pentru a aduce „zâmbete și umanitate”
Unul dintre cei mai importanți artiști stradali ai Franței, C215 pe numele real Christian Guemy, a călătorit în Ucraina pentru a picta zidurile țării cu imagini de pace și inocență într-o perioadă de război brutal.
„Este un semn de susținere”, spune pentru AFP artistul în vârstă de 48 de ani, cu spray-ul în mână. „Dacă acest lucru poate aduce un pic de zâmbet sau un pic de umanitate într-o situație dificilă, atunci sunt mulțumit”.
Fost colaborator al lui Banksy
După invazia rusă, fostul colaborator al lui Banksy a realizat o pictură murală uriașă cu chipul unei fete în culorile drapelului ucrainean, acoperind lateralul unui bloc de apartamente din Paris.
În ciuda pericolelor, C215 a simțit că „nu are de ales” decât să vină chiar în Ucraina, după ce s-a întâlnit cu ucraineni și s-a întrebat timp de câteva zile ce ar putea face mai mult pentru a ajuta.
„Nu m-am hotărât cu adevărat să vin la Kiev, ci mai degrabă picturile mele au decis pentru mine”, a spus el pentru AFP săptămâna trecută, în vreme ce locuitorii din Kiev s-au oprit și i-au făcut poze în timp ce lucra.
„Arta stradală care vorbește despre război, trebuie să fie în locul unde este războiul”
Tabloul cu o fetiță cu o coroniță de flori se află lângă o stație de metrou și o piață de alimente care au fost grav avariate de o rachetă rusească.
„Este foarte intens să vezi contrastul cu clădirea bombardată din spate”, a spus el. „Dacă vrei să faci artă stradală care vorbește despre război, lucrarea trebuie să fie în locul unde este războiul și trebuie să arate distrugerea și situația din acea țară”.
El și-a pus amprenta, de asemenea, pe ziduri din orașul din vest Lviv, unde o rachetă uriașă a lovit un depozit de petrol cât timp a fost acolo, și în orașul central Jitomîr.
Imaginea copilăriei este o temă predilectă a creației sale. „Un copil este un nevinovat, un copil nu trebuie să facă față războiului, iar în acest război există milioane de mame și copii care sunt răspândiți în toată Europa”, a spus el.
C215 spune că se întoarce în Franța în curând, dar cu siguranță revine la Kiev.