Curatorial este un proiect editorial non-profit, o revistă ce reunește informații, știri si noutăți despre evenimente, lucrări sau realizări in domeniul artei, precum și despre întâmplări, curente și tendințe ale culturii urbane.

Urmăreşte-ne pe
Contact
Home  /  Artǎ   /  „Un rege controversat” – Piese din patrimoniul Muzeului Național Peleș, la Suceava
carol ii, un rege controversat, muzeu, expozitie

„Un rege controversat” – Piese din patrimoniul Muzeului Național Peleș, la Suceava

Piese din patrimoniul Muzeului Național Peleș vor fi expuse la Muzeul de Istorie din Suceava sub titlul „Carol al II–lea al României – un rege controversat”.

Expoziția va fi deschisă în perioada 10 noiembrie 2022 – 22 ianuarie 2023 și aduce în atenția publicului o serie de obiecte emblematice ale colecţiilor regale.

Vernisajul va avea loc pe 10 noiembrie 2022, ora 13:00, la Muzeul de Istorie.

Omagiu adus regelui Carol al II-lea

Expoziția se dorește a fi un omagiu adus regelui Carol al II-lea, cel care în istoria României reprezintă unul dintre cele mai dezbătute și controversate personaje.

De-a lungul domniei sale (1930 – 1940), au fost înregistrate numeroase realizări, îndeosebi în plan cultural. De altfel, dintre toate titlurile pe care propaganda oficială i le-au atribuit lui Carol al II-lea, poate că cel de „Rege al culturii“ are cea mai mare acoperire în realitate.

Obiecte de patrimoniu

Printre obiectele expuse, vor putea fi admirate piese de argintărie cu cifrul regelui Carol al II-lea, una dintre ele fiind dăruită principelui Carol, moștenitor al Coroanei României, în timpul vizitei în America, din cadrul voiajului în jurul lumii dintre anii 1920-1921; o altă piesă care a fost oferită regelui Carol al II-lea cu prilejul vizitei în județul Bălți, din 2 iunie 1935; o casetă omagială cu monograma regelui Carol al II-lea; o sabie de paradă pentru ofițeri cu cifrul regelui Carol al II-lea și Stema României; coifuri de paradă ale regelui Carol al II-lea, piese de mobilier, medalii comemorative și omagiale.

Pregătit anume pentru „meseria de rege„ Carol al II-lea a învățat românește de mic și a studiat istoria şi geografia ţării. Pasiunile lui se împărţeau între cărţi şi uniforma militară. A şi urmat, de altfel, cursurile Academiei Militare de la Potsdam.

Regina Maria povestea despre fiul său cel mare: „Carol era adorat de ofiţeri şi de trupă şi primea în dar un număr nesfârşit de mici uniforme din partea regimentelor. Când le îmbrăca umbla falnic de colo-colo, comandând oşti imaginare imitând nemaipomenit de bine glasurile celor ce comandau (…) într-însul dormea ascuns stăpânul (…) Carol voia ordine și precizie și avea o enormă și impetuoasă dorință să domine, să subjuge și să impună restricții”.