Curatorial este un proiect editorial non-profit, o revistă ce reunește informații, știri si noutăți despre evenimente, lucrări sau realizări in domeniul artei, precum și despre întâmplări, curente și tendințe ale culturii urbane.

Urmăreşte-ne pe
Contact
curatorial.ro  /  Artǎ   /  Vila Șipot de pe Domeniul Regal Peleș, readusă anul viitor în circuitul cultural și turistic al României
vila sipot peles, aspect final dupa restaurarea completa

Vila Șipot de pe Domeniul Regal Peleș, readusă anul viitor în circuitul cultural și turistic al României

Vila Șipot de pe Domeniul Regal Peleș se află aproape de reintrarea în circuitul cultural și turistic al României, după ce vitraliile originale au fost restaurate, iar lucrările de conservare sunt acum orientate asupra Galeriei Arhitecților Peleșului.

Acesta este cel mai mare efort de conservare, restaurare și dezvoltare a patrimoniului istoric, architectural și natural al Domeniului Regal Sinaia în ultimii 60 de ani.

Lucrările de restaurare ale Vilei Șipot, al căror cost este estimat la mai mult de o jumătate de million de euro, sunt realizate integral prin eforturile Asociației pentru Patrimoniul Regal Peleș.

„Casa Arhitecților”, locul nașterii Castelului Peleș

Vila Șipot, cunoscută și sub numele de „Casa Arhitecților”, parte a Domeniului Regal Peleș și locul unde a luat naștere proiectul Castelul Peleș din Sinaia, progresează semnificativ în ceea ce privește lucrările de renovare și consolidare demarate la jumătatea anului trecut.

Recent, a fost finalizată restaurarea vitraliilor care îi portretizează pe arhitecții Castelului Peleș, ce vor fi montate în viitoarea Galerie a Arhitecților Peleșului.

Vitraliile reprezintă un element de o valoare arhitecturală aparte, asociat direct identității regalității române, iar restaurarea lor a fost o componentă importantă în procesul de consolidare a construcției.

După încheierea lucrărilor, programată pentru finalul acestui an, clădirea monument va fi readusă în circuitul cultural și turistic al României.

consolidare si restaurare vila sipot sinaia

Lucrări de consolidare și restaurare la Vila Șipot, Sinaia

Spațiu expozițional unic

Printre obiectivele principale ale proiectului de restaurare se numără deschiderea, în Vila Șipot, a Galeriei Arhitecților Peleșului, un spațiu expozițional unic, dedicat arhitecților care au construit și dezvoltat Domeniul Regal Sinaia după viziunea regelui Carol I, de la primele planuri ale Castelului Peleș, la întregul ansamblu arhitectural și peisagistic existent astăzi.

Lucrările de restaurare ale Vilei Șipot sunt realizate cu autorizarea Ministerului Culturii, ele fiind finanțate în mod exclusiv cu fonduri și suport logistic din partea sponsorilor privați.

„Prin reabilitarea Vilei Șipot și reintegrarea acesteia în circuitul turistic, desfășurăm cel mai mare efort de conservare, restaurare și dezvoltare a patrimoniului istoric, arhitectural și natural al Domeniului Regal Sinaia în ultimii 60 de ani. Dorim să adresăm o invitație deschisă tuturor celor care au înțeles importanța pe care o are acest proiect pentru România – persoane sau companii – să contribuie cu donații sau sponsorizări, alăturându-se, astfel, eforturilor de protejare a patrimoniului arhitectural și istoric al României. În egală măsură, le mulțumesc tuturor celor care au ales deja să ne fie parteneri în acest demers”, a transmis Ion Tucă, director executiv al Asociației pentru Patrimoniul Regal Peleș.

Obiectiv turistic 

În proiectul de restaurare au fost finalizate lucrările de consolidare a construcției, dar și lucrările de înlocuire a instalațiilor sanitare termice și electrice, precum și de refacere a structurilor de rezistență ale spațiul ce va fi destinat Galeriei Arhitecților Peleșului.

După modelul marilor monumente istorice ale lumii, Vila Șipot va putea fi valorificată ulterior prin deschiderea sa ca obiectiv turistic, spațiu multifuncțional pentru evenimente, spațiu inspirațional de lucru pentru tineri arhitecți sau cu alte profesii creative etc.

Atelierul și locuința arhitectului ceh al Casei Regale

Vila Șipot a fost atelierul de lucru și locuința arhitectului ceh al Casei Regale, Karel Liman, pe perioada activităților de proiectare a extinderilor și amenajării Castelului Peleș, pe care l-a adus, la începutul secolului, la forma pe care o cunoaștem astăzi. Conform documentelor istorice, însuși regele Carol I făcea vizite dese la biroul de arhitectură pentru a supraveghea proiectarea și punerea în operă a cerințelor sale.

vitraliu vila sipot, sinaia

Clădirea este amplasată pe valea pârâului Peleș și constituie, împreună cu calea de acces către Castelul Pelișor, latura de vest a domeniului de la Sinaia.

Toate lucrările de renovare sunt executate de specialiști autorizați de Ministerul Culturii pentru monumente istorice.

Imagine: Vila Șipot, aspect final după restaurarea completă. Credit fotografii: Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș