Europa vrea să reducă emisiile de gaze cu efect de seră cu cel puțin 55% până în 2030
Parlamentul European susține, prin trei proiecte de lege, reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră cu cel puțin 55% până în 2030 și protejarea locurilor de muncă și a cetățenilor.
Parlamentul și-a adoptat miercuri, 22 iunie, poziția referitoare la cele trei legi esențiale ale Uniunii Europene care fac parte din pachetul „Pregătiți pentru 55 în 2030”.
Planul Uniunii este de a reduce emisiile de gaze cu efect de seră cu cel puțin 55% comparativ cu nivelurile din 1990 și de a reduce la zero emisiile nete de gaze cu efect de seră (GES) (neutralitate climatică) până în 2050, în conformitate cu Legea europeană a climei. Parlamentul este acum pregătit să înceapă negocierile cu guvernele Uniunii Europene pentru a decide forma finală a acestor legi.
Pachetul este un pas important spre realizarea obiectivului Uniunii de a deveni independentă de combustibilii fosili scumpi și poluanți din Rusia cu mult timp înainte de 2030.
Reforma sistemului de comercializare a certificatelor de emisii
Parlamentul dorește să ofere stimulente industriilor pentru ca acestea să-și reducă și mai mult emisiile și să investească în tehnologii cu emisii reduse de carbon.
Sistemul de comercializare a certificatelor de emisii (ETS) trebuie reformat, inclusiv astfel:
– Ar trebui creat un nou ETS II pentru clădiri și transportul rutier – cetățenii vor fi excluși până în 2029;
– Obiectivul de reducere a gazelor cu efect de seră până în 2030 ar trebui majorat de la 61% la 63%;
– Certificatele gratuite ar trebui eliminate treptat începând cu 2027 și ar trebui să dispară până în 2032;
– Ar trebui introdus din 2025 un sistem bonus-malus;
– Veniturile ar trebui folosite exclusiv pentru politicile climatice în Uniunea Europeană și țările sale membre.
Ambiții mai mari pentru noul instrument privind relocarea emisiilor de dioxid de carbon
Eurodeputații solicită lărgirea domeniului de aplicare și aplicarea mai rapidă a mecanismului Uniunii de ajustare la frontiere în funcție de carbon (CBAM) pentru a preveni relocarea emisiilor de carbon și pentru a încuraja adoptarea unor obiective mai ambițioase la nivel mondial în domeniul climei, inclusiv prin:
– Introducerea mai timpurie a CBAM și eliminarea certificatelor gratuite din EU ETS până în 2032;
– Extinderea domeniului de aplicare pentru a include substanțele chimice organice, plasticul, hidrogenul, amoniacul, precum și emisiile indirecte;
– O sumă echivalentă veniturilor CBAM ar trebui folosită din bugetul Uniunii Europene pentru a sprijini tranziția verde în țările cel mai puțin dezvoltate;
– Necesitatea de a înființa o autoritate centralizată pentru EU CBAM.
Fondul pentru atenuarea impactului social al acțiunilor climatice va combate sărăcia energetică și sărăcia în materie de mobilitate, conform planului.