Curatorial este un proiect editorial non-profit, o revistă ce reunește informații, știri si noutăți despre evenimente, lucrări sau realizări in domeniul artei, precum și despre întâmplări, curente și tendințe ale culturii urbane.

Urmăreşte-ne pe
Contact
Home  /  Artǎ   /  O lucrare de mari dimensiuni a artistului Toolate trage un semnal de alarmă în Nisa cu privire la poluare
toolate, nisa, france3, curatorial

O lucrare de mari dimensiuni a artistului Toolate trage un semnal de alarmă în Nisa cu privire la poluare

O lucrare de mari dimensiuni a artistului Toolate trage un semnal de alarmă în Nisa cu privire la poluarea cu chiștoace.

Recent, pe Promenade des Anglais, a apărut un uriaș pachet de țigări – cea mai nouă lucrare a artistului stradal din Nisa. Impozantă, de neignorat, curioșii se apropie și descoperă în pachetul colorat ca o celebră marcă americană 10.000 de mucuri de țigară, relatează francetvinfo.fr.

Pe pachet, alături de numele artistului, stă scris: „Iată opera unui grup de mari nemernici”.

Chiștoacele au fost adunate de colectivul Nice Plogging, care organizează în mod regulat operațiuni de colectare a deșeurilor din oraș.

Lucrare adresată „prostiei umane”

Toolate a spus, legat de lipsa de politețe a unor fumători: „Această lucrare este înainte de toate o lovitură la adresa prostiei umane”.

Artistul, care preferă să își păstreze anonimatul, se folosește de arta lui, la fel și de conturile social media pentru a promova grija pentru mediu.

„Oamenii care fumează au dreptul să își distrugă sănătatea, dar nu să distrugă planeta”, a adăugat el.

Credit foto: France 3 Côte d’Azur