Curatorial este un proiect editorial non-profit, o revistă ce reunește informații, știri si noutăți despre evenimente, lucrări sau realizări in domeniul artei, precum și despre întâmplări, curente și tendințe ale culturii urbane.

Urmăreşte-ne pe
Contact
Home  /  Artǎ   /  Săptămâna sustenabilităţii creative, la Bucureşti
cs week

Săptămâna sustenabilităţii creative, la Bucureşti

Săptămâna sustenabilităţii creative (CSWeek) se desfășoară la Bucureşti, în perioada 12 – 21 mai. Astfel, pe lângă expoziția centrală de la Galateca, mai mult de 10 lucrări de artă sustenabilă vor fi prezentate în Capitală. În acest context sunt organizate ateliere, evenimente, demonstrații, difuzate online și în aer liber, în spaţiile partenerilor CSWeek, dar și în zonele urbane.

Nu vor lipsi nici tururile ghidate pe biciclete, trotinete electrice sau pe jos. Online CSWeek devine o platformă de conectare a celor interesați de sustenabilitatea creativă, arată organizatorii.

În mediul online, platforma colectează informații și resurse legate de sustenabilitate generând un pilot pentru Rețeaua Română de Sustenabilitate Creativă.

Peste 10 spaţii dedicate creativităţii sustenabile

Expoziția centrală de la Galeria Galateca și turul de artă sustenabilă din oraș, ce cuprinde peste 10 spații, sunt completate de o serie de evenimente și activități precum: exemple de artă, design și arhitectură sustenabilă, film, performance, conferințe și prezentări, care vor fi transmise și în mediul online.

CSWeek are cinci componente principale: film, demonstrații, conținut educațional, expoziții și tururi artistice şi experiențe de realitate augmentată (AR) prin tot orașul

Festivalul de Film de Artă București, ediția a VI-a, este integrat în concept și se concentrează pe sustenabilitate și documentare de artă ecologică.

Acestuia i se alătură „Plastic Art Performance” cu actrița Alina Tofan,  o serie de demonstrații ecologice și spectacole live create de designeri și artiști din proiect.

De asemenea, „Edu” cuprinde o serie de workshop-uri și conferințe online și live care prezintă exemple pozitive, inițiative ecologice, prezentări, discuții cu artiști.

În ceea ce priveşte arta plastică, va exista o expoziție principală la Galateca, căreia i se alătură o serie de 10 instalații de artă în locuri-cheie în aer liber precum Calea Victoriei, Muzeul Naţional al Literaturii Române, Muzeul Țăranului Român.