Curatorial este un proiect editorial non-profit, o revistă ce reunește informații, știri si noutăți despre evenimente, lucrări sau realizări in domeniul artei, precum și despre întâmplări, curente și tendințe ale culturii urbane.

Urmăreşte-ne pe
Contact
Home  /  Societate   /  Arheologi polonezi şi armeni au descoperit un mormânt misterios în Armenia
metsamor2

Arheologi polonezi şi armeni au descoperit un mormânt misterios în Armenia

Arheologii polonezi și armeni au excavat în ultimii zece ani situl Metsamor, un centru religios și economic cândva important în Armenia antică. Recent, cercetătorii au descoperit un mormânt bine conservat care conține rămășițele unui cuplu.

„Moartea acestor oameni este un mister pentru noi, nu știm cauza, dar totul indică faptul că au murit simultan, pentru că nu există urme ale redeschiderii mormântului”, a spus, într-un comunicat de presă, dr. Krzysztof Jakubiak, directorul expediției Metsamor.

Descoperirea este una rară, nu pentru cuplul îngropat, ci pentru că majoritatea mormintelor din Metsamor au fost jefuite. Acesta este neatins.

Artefacte preţioase

Alături de cuplu, cercetătorii au găsit și artefacte prețioase, inclusiv sute de mărgele și pandantive din aur și carneol care formează trei coliere, vase ceramice care proveneau de la granița sirio-mesopotamiană și rămășițele unui pat de înmormântare din lemn.

Mormântul datează de la sfârșitul epocii bronzului târzie (1300 – 1200 î.e.n.), având o vechime de aproximativ 3.200 de ani.

Metsamor aparținea imperiului Urartu, care se întindea pe părți ale Turciei moderne, Irakului, Iranului și Armeniei. Metsamor a fost așezare din secolul al IV-lea până în secolul al XVII-lea, când a fost distrus de nomazii sciți sau cimerieni.

Deși artefactele lăsate în urmă în Metsamor sugerează o societate înfloritoare, se cunosc puține despre oamenii care au trăit acolo, deoarece aparent nu au avut o scriere.