Basquiat, sursă de inspirație pentru o nouă colecție vestimentară
O linie vestimentară bazată pe lucrările lui Jean-Michel Basquiat este lansată, în urma expoziției „King Pleasure”, de H&M în colaborare cu brandul emergent Who Decides War.
Expoziția a fost organizată de surorile artistului în 2022, la New York, și a reunit picturi, desene și obiecte inedite și a prezentat colaborări, inclusiv una cu designerii Ev Bravado și Téla D’Amore de la Who Decides War.
Dacă Basquiat este asociat în mod obișnuit cu motive precum cranii și coroane, noile haine se inspiră din lucrările mai puțin cunoscute ale artistului.
„Am vrut cu adevărat să o realizăm într-un mod care să vorbească despre experiența artiștilor de culoare”, a declarat Bravado pentru Vogue. Unele dintre piesele Basquiat la care este facută referire „îi evidențiază pe acei artiști care au fost extrem de influenți pentru el”.
„Când mă uit la o mulțime de alte colaborări făcute cu Basquiat Estate, văd întotdeauna aceleași lucruri. Așa că am zis «haideți să spunem povestea oamenilor care l-au influențat și cum am fost noi influențați de el și cum vom continua să influențăm și să promovăm arta și cultura neagră”. Hainele inspirate de Basquiat vor fi disponibile în anumite magazine începând cu 18 iulie.
Jean-Michel Basquiat (1960 – 1988) a debutat în anii 1980 pe scena newyorkeză. În ciuda morții sale premature și a carierei relativ scurte, moștenirea lui continuă să provoace și să inspire, iar lucrările continuă să aibă vânzări record.
Credit foto: H&M