Curatorial este un proiect editorial non-profit, o revistă ce reunește informații, știri si noutăți despre evenimente, lucrări sau realizări in domeniul artei, precum și despre întâmplări, curente și tendințe ale culturii urbane.

Urmăreşte-ne pe
Contact
Home  /  Societate   /  Bijuterii pe care Elvis Presley le-a dăruit managerului său vor fi scoase la licitaţie
Elvis Presley, stea memorială, Curatorial

Bijuterii pe care Elvis Presley le-a dăruit managerului său vor fi scoase la licitaţie

O colecţie de bijuterii care au fost dăruite de către Elvis Presley managerului său, colonelul Tom Parker, va fi scoasă la licitaţie pe 27 august, informează Reuters.

Este vorba de 200 de loturi, incluzând inele de aur cu pietre preţioase, butoni, ceasuri şi lanţuri, care vor fi prezentate de către GWS Auctions. Aici va fi prezentată, spre vânzare, chitara la care Presley a cântat în 1968 la show-ul TV special creat pentru el.

Bijuterii create cu ajutorul Priscillei Presley

Fosta soţie a lui Elvis, Priscilla Presley, a ajutat la crearea designului unor piese din respectiva colecţie.

Aceasta a declarat pentru Reuters, că licitaţia aduce la lumină multe poveşti din acea perioadă. Ea şi-a amintit că Elvis era stresat atunci când trebuia să îi ofere un cadou lui Parker, deoarece acesta avea tot ce îşi dorea.

De asemenea, Priscilla Presley a mărturisit că a avut un sentiment protector faţă de obiectele prezentate în licitaţie, deoarece o parte dintre acestea au fost create de ea, inclusiv cele cu logo-ul TCB Band, formaţia care îl însoţea pe muzician în ultima parte a carierei sale. „TCB” erau iniţialele pentru „taking care of business” („avem grijă de afacere”), o expresie preferată a lui Elvis Presley.