Cele mai mari desene rupestre din America de Nord, în Alabama
Cele mai mari desene rupestre din America de Nord se află în Alabama, potrivit unui studiu făcut de Jan F. Simek, Stephen Alvarez și Alan Cressler și publicat în jurnalul de arheologie Antiquities.
Desenele descoperite în 1998 au fost realizate prin scrijelire, fără a fi folosiți pigmenți. Între cele cinci mari figurine descoperite se numără trei figuri antropomorfe, una abstractă și una care reprezintă un șarpe, cel mai probabil o vietate sacră pentru populația indigenă a vremii.
Cel mai mic desen măsoară 90 de centimetri, iar cel mai mare, șarpele, se întinde pe 3 metri.
Nu este clar ce reprezentau figurile pentru americanii nativi care le-au realizat în urmă cu aproximativ 2.000 de ani.
Fotogrammetria ar putea dezvălui noi simboluri în peșterile americane
Cercetătorii au explicat și că amerindienii din sud-estul Americii de Nord considerau peșterile drept porți spre lumea cealaltă și, astfel, e posibil ca figurinele să reprezinte spirite.
Descoperirea a fost posibilă cu ajutorul fotogrammetriei 3D, tehnică prin care fotografii ale unui spațiu sunt folosite pentru realizarea unei reprezentări tridimensionale a acestuia.
Înainte de această descoperire, fotogrammetria nu era folosită pentru a găsi desene nevăzute, însă cercetătorii prevăd că această tehnologie ar putea dezvălui alte simboluri în peșterile din America.
Credit foto: S. Alvarez; ilustrație de J. Simek