Curatorial este un proiect editorial non-profit, o revistă ce reunește informații, știri si noutăți despre evenimente, lucrări sau realizări in domeniul artei, precum și despre întâmplări, curente și tendințe ale culturii urbane.

Urmăreşte-ne pe
Contact
curatorial.ro  /  Societate   /  Gropile descoperite în apropiere de Stonehenge, realizate de oameni
sunrise,at,stonehenge

Gropile descoperite în apropiere de Stonehenge, realizate de oameni

Gropile descoperite anul trecut în apropiere Stonehenge, unul dintre cele mai misterioase locuri arheologice din lume, au fost realizate de oameni, arată un studiu recent.

Situl din Neolitic este sursă pentru numeroase speculații, iar una a fost adăugată anul trecut, când cercetătorii au găsit mai multe gropi în apropiere.

Contrar teoriilor expuse de unii experți, gropile nu sunt naturale, relatează The Guardian.

Cel puțin având în vedere dimensiunea lor uniformă (diametru de circa 9 metri și adâncime de aproximativ 5 metri), pare să fi avut un scop specific.

„Am observat până acum aproximativ jumătate dintre ele și toate sunt la fel”, a declarat Vincent Gaffney, arheolog la Bradford University, coordonatorul cercetării. „Așadar, efectiv, asta spune că era o structură enormă. Este posibil să fi evoluat dintr-o caracteristică naturală, dar nu am localizat-o. Astfel, este cea mai mare structură preistorică găsită în Marea Britanie”.

În 2020, echipa lui Gaffney a dezvăluit că a descoperit, în timpul cercetării, un inel cu diametrul de 1 kilometru și jumătate sub pământul care înconjoară Stonehenge și gropile.

Folosindu-se de tehnologia care poate depista unde a fost intervenit în pământ de-a lungul secolelor, el și cercetătorii lui au presupus că inelul ar fi putut fi parte dintr-un sistem informal de inginerie.

Cu ajutorul acestui inel geologic, constructorii își puteau număra pașii pentru a determina forma uniformă a gropilor.

Ce ar fi reprezentat acele gropi rămâne o întrebare deschisă. O teorie obișnuită este că Stonehenge este crezut că a fost îmbibat cu semnificație cosmologică pentru cei care l-au construit, însă nu este clar dacă gropile au ajutat în vreun fel la asta.

În luna septembrie a fost demarat cel mai mare proiect de conservare a monumentului Stonehenge în peste 60 de ani. Lucrările vizează remedierea fisurilor și găurilor din megaliții vechi de 4.500 de ani.

British Museum va inagura, în februarie, o expozitie dedicată Stonehenge.