O serie de creații unicat ale artistei Romana Țopescu Trăistaru, realizate din materiale ușoare, uneori transparente - rășină, pânză, metal, cristale și materiale naturale -, va fi expusă în cadrul colecției de bază din strada Nicolae Crețulescu a Muzeului Național
Pictorul și sculptorul german Anselm Kiefer este subiectul celui mai nou film semnat de Wim Wenders, un documentar filmat în 3D și la rezoluție 6K. În „Anselm”, Wim Wenders îl prezintă pe artistul care realizează lucrări la o scară cu adevărat
Administrația Fondului Cultural Național a anunțat demararea primei sesiuni de finanțare pe 2024 destinată susținerii de proiecte din 12 arii tematice și de programe culturale multianuale, cu alocare bugetară dublă față de anul trecut. Resursele existente în Fondul Cultural Național au
Un complex muzeal dedicat identităților și conflictelor transilvănene va fi construit în comuna Florești, județul Cluj, proiect cu valoare mai mare de 145 milioane de lei. Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei (MNIT) a anunțat, în calitate de beneficiar, că a
DIPLOMA Show, festivalul noii generații de artiști, arhitecți și designeri români organizat de The Institute la Combinatul Fondului Plastic între 7 și 15 octombrie, reunește anul acesta 130 de lucrări din 16 domenii creative, care au fost alese din 505
Oaspeții care pot plăti cel puțin 11.950 de lire sterline, aproximativ 15.365 de dolari, pot urmări munca arheologului Kathleen Martinez în căutarea mormântului de mult timp pierdut al Cleopatrei și al lui Marc Antoniu. Compania de expediții de lux The Luminaire
„Meta Forum Sci-art your life!” va avea loc la centrul MV sci-art în perioada 12 - 14 septembrie, fiind unul dintre evenimentele din programul Timișoara 2023 - Capitală Europeană a Culturii. Meta Forum explorează sinergia dintre artă și știință și modul
Muzeul Municipiului București a lansat o platformă online dedicată crucilor din piatră din București, unde sunt prezentate, cu fotografii – inclusiv de arhivă –, monumente mai mult sau mai puțin cunoscute din oraș. Crucidinpiatra.ro este parte a unui proiect inițiat și
Fotograful Cornel Lazia, unul dintre profesioniștii care expun lucrări și susțin ateliere la prima ediție Is this a Fest? ce are loc în București, vorbește într-un interviu acordat curatorial.ro despre genurile pe care le-a abordat de-a lungul carierei, despre implicarea
UNESCO a recomandat ca situl Kasubi, care adăpostește mormintele conducătorilor din Buganda, regatul tradițional din sudul Ugandei, care a fost afectat de un incendiu în 2010, să fie retras de pe lista Patrimoniului Mondial în Pericol după ce a fost