Trei sculpturi din sticlă realizate de artistul chinez Ai Weiwei au fost furate în plină zi dintr-o galerie din Hamburg, unde se aflau expuse, iar poliția face apel la public să ofere orice informație ce ar putea duce la prinderea
Expoziţia „In Search of Humanity", cu opere semnate de Ai Weiwei, este deschisă la Albertina Modern până pe 4 septembrie. Potrivit reprezentanţilor muzeului vienez, aceasta este cea mai vastă restrospectivă a operei artistului. „In Search of Humanity" abordează aspecte ale umanităţii
Cele două licitaţii au avut loc pe 9 martie. Licitaţia de artă contemporană, organizată la New York, a avut vânzări de 2.388.390 de dolari, iar cea de artă postbelică şi contemporană, organizată la Londra, a avut vânzări de 2.410.758 de
Vizitatorii pot admira operele lui Ai Weiwei până pe 19 iunie, iar accesul la eveniment este liber. Expoziţia explorează adevărul, autenticitatea şi conceptul de valoare, dar şi globalizarea, pandemia şi crizele geopolitice actuale, arată reprezentanţii galeriei. La parterul galeriei există o instalaţie