„Exod”, expoziție cu lucrări de Eugen Raportoru, va fi găzduită de galeria Muzeului Național Tehnic „Prof. ing. Dimitrie Leonida” din București începând cu 27 iunie, de la ora 18:00. Expoziția solo este curatoriată de Laura Albani, managerul muzeului, și poate fi
O expoziție-instalație a artistului Eugen Raportoru este vernisată în seara de 29 martie la galeria bucureșteană Creart. „Resurecție” este curatoriată de Ana Daniela Sultana și poate fi vizitată până în 9 mai. Expoziția are în prim-plan lucrări minimaliste și monocrome care continuă
Pictorul Eugen Raportoru vorbește într-un interviu acordat Curatorial.ro despre discriminare și genocidul rom, despre arta ca manifest și despre parcursul său profesional. Este de părere că toată lumea are dreptul să viseze „cât mai sus”, își dorește să expună în
Picturi ale artistului rom Eugen Raportoru sunt expuse în manieră instalativă sub titlul „Gelem, Gelem, Samudaripen”, la Muzeul Național al Țăranului Român. Expoziția, curatoriată de Cătălina Olteanu și coordonată de Ilina Schileru, este dedicată zilei Internaționale a Comemorării Genocidului Rom din
Picturi ale artistului Eugen Raportoru vor fi expuse în manieră instalativă sub titlul „Gelem, Gelem, Samudaripen”, la Muzeul Național al Țăranului Român, începând cu 13 iulie. Expoziția organizată de Centrul Național de Cultură a Romilor-Romano Kher și MNȚR este curatoriată de
Portrete de femei și bărbați romi pictate de Eugen Raportoru vor fi expuse la Londra sub titlul „De căruță/ On the Road”. Expoziția va fi vernisată pe 24 martie, la ICR Londra, în prezența artistului, și va fi deschisă publicului până
“Enchanted - Spells For Coming Out Of Invisibility” , o expoziţie care explorează identitatea romă, va fi vernisată pe 14 decembrie şi poate fi admirată la Art Hub până pe 23 ianuarie, anul viitor. Cei care se exprimă în respectiva expoziţie,