Expoziția „Ion Vlasiu. Omul printre arbori”, deschisă la parterul Galeriei Naționale a Muzeului Național de Artă al României, prezintă opera de căpătâi a unuia dintre sculptorii influenți în arta secolului XX. Curatori sunt Dorel David Morar și Cora Fodor. Ion Vlasiu (1908
Lee Miller, una dintre figurile emblematice ale fotografiei primei jumătăți de secol XX, a călătorit în multe locuri din lume, inclusiv în România, a fost deopotrivă model și fotograf de modă, dar a și imortalizat ororile celui de-al Doilea Război
Douăzeci și șase de expozanți din București, Cluj-Napoca, Iași, Frankfurt și Viena vor participa la cea de-a doua ediție a RAD Art Fair, care va avea loc în perioada 16 – 19 mai 2024, la Caro București. Programul se anunță a
Mai multe muzee din țară au anunțat, prin Federația Națională a Sindicatelor din Cultură și Presă CulturMedia, că nu vor participa la seria de evenimente Noaptea Muzeelor din 18 mai, în semn de protest față de neacordarea de măriri salariale
Emblematicul tablou „La Liberté guidant le peuple” al lui Eugène Delacroix a fost restaurat și a revenit în expoziția permanentă a Muzeului Luvru din Paris. Pe parcursul a șase luni restauratorii au descoperit că rochia din „La Liberté guidant le peuple”
Expoziția „Universul lui Salvador Dalí” deschisă la Arcub Gabroveni va putea fi vizitată până la 1 septembrie, au anunțat organizatorii, decizia de a prelungi perioada de vizionare fiind luată în urma interesului crescut manifestat de public. Programată inițial pentru perioada 13
O nouă sculptură a artistului german Gerhard Richter, în vârstă de 92 de ani, oferă o nouă perspectivă asupra emblematicelor picturi din seria „Strip Paintings” Richter dezvoltă de zeci de ani un limbaj vizual abstract experimental, iar noua lui lucrare impunătoare,
Când vine vorba despre statui ale lui David, păstorul biblic care l-a învins pe gigantul filistean Goliat doar cu o praștie, puține se pot ridica la înălțimea gigantului lui Michelangelo de la Galeria Accademia din Florența. Dar, deși acest David
Opera artistei Simona Runcan va fi prezentată de Galeria Ivan la târgul de artă contemporană Independent Art Fair New York, ce va avea loc în perioada 9 - 12 mai 2024. Galeria Ivan participă acum pentru a patra oară la acest
Una dintre cele mai vechi fotografii color din România a fost descoperită în Arhiva de Imagine a Muzeului Național al Țăranului Român. Echipa Arhivei de Imagine a Muzeului Țăranului a descoperit una dintre foarte puținele fotografii color realizate prin procedeul autocromiei în














