Sotheby's a fost exonerată, la tribunalul federal din Manhattan, de acuzațiile potrivit cărora l-ar fi ajutat pe dealerul de artă elvețian Yves Bouvier să-l fraudeze pe miliardarul rus Dmitri Rybolovlev, într-un proces civil care a durat trei săptămâni. La 30 ianuarie,
Artiștii Ciprian Bodea, Cosmin Frunteș, Dan Gherman, Andrei Rosetti și Sorin Scurtulescu, care alcătuiesc Grupul Noima, prezintă o nouă expoziție în Mexic. Intitulată „Señales de Vida”, expoziția va fi inaugurată în 2 februarie, la Museo Internacional del Barroco din Puebla, și
Activiștii pentru mediu de la organizația Riposte Alimentaire au vizat pe 28 ianuarie Muzeul Luvru din Paris și, mai mult de atât, chiar pictura „Mona Lisa” a lui Leonardo da Vinci, protejată acolo de un geam antiglonț. Protestatarii au aruncat cu
Expoziția „Victor Brauner. Între oniric și ocult” de la Muzeul Național de Artă al României, care se află de câteva zile în vizorul publicului și al media, în urma unor acuzații privind faptul că include opere false, va fi închisă
Un tablou cu proveniență neclară al celui mai faimos pictor austriac, Gustav Klimt, a fost descoperit recent într-o colecție privată din Austria și va fi scos la licitație în 24 aprilie. „Portretul domnișoarei Lieser” (1917), una dintre lucrările târzii ale artistului,
Singurul tablou cunoscut al trupei The Beatles, realizat și semnat de toți cei patru muzicieni, va fi licitat la Christie’s New York în prima zi a lunii februarie. Ascunși de fani într-o cameră de hotel din Tokyo, în 1966, membrii grupului
Celebrul tablou al lui Banksy distrus în timpul unei licitații a fost redenumit și redatat, pentru a doua oară. Lucrarea, intitulată inițial „Girl with Balloon”, a fost redenumită anterior „Love is in the Bin” de către studioul artistului, Pest Control,
O importantă broderie heraldică din epoca fanariotă a fost cumpărată la Paris de Statul român cu puțin peste 5.100 de euro, intrând în patrimoniul Muzeului Național de Artă al României. MNAR a achiziționat cu sprijinul Ministerul Culturii broderia din secolul al
Celebrele reclame ale lui Andy Warhol din anii '80 vor fi prezentate pentru prima dată la Londra, în cadrul expoziției „Beyond the Brand” de la Halcyon Gallery. Expoziția va putea fi vizitată până la 24 martie. Expoziția prezintă „Ad set” al
Emanuel Borcescu expune la Scemtovici & Benowitz Gallery, sub titlul „Schimbul patru”, o serie de lucrări în care abordează ruina industriei românești. Lucrări de mari dimensiuni, picturi în ulei, dar și desene în cărbune, stau alături de o arhivă de fotografii