Concursul național pentru selectarea proiectului care va reprezenta România la cea de-a 60-a ediție a Expoziției Internaționale de Artă – la Biennale di Venezia, care va avea loc în perioada 20 aprilie - 24 noiembrie 2024, a fost demarat. Ministerul Culturii,
Institutul Cultural Român (ICR) readuce sediul său din București în circuitul cultural și sărbătorește 20 de ani de la înființare într-un weekend cu evenimente deschise publicului. Pe 7 și 8 iulie 2023, la sediul din Aleea Alexandru nr. 38, vor avea
Liviu Jicman, președintele Institutului Cultural Român, vorbește într-un interviu acordat curatorial.ro despre metoda de selecție a proiectelor care reprezintă țara noastră la Bienala de la Veneția, de artă și de arhitectură, despre organizarea participării noastre la cele mai importante expoziții
Imagini istorice ale spațiului românesc surprinse de artiști care au însoțit călători străini în Principate vor fi expuse la Institutul Cultural Român de la Viena sub titlul „Artiști călători, germani şi austrieci, ȋn spațiul românesc în secolul al XIX-lea”, în
Artista de origine română Loretta Stats expune la Institutul Cultural Român de la Viena o serie de lucrări sub titlul „Portals of Wonder”. Expoziția va fi deschisă în perioada 6 octombrie – 31 decembrie 2022. Curator este Anamaria Altmann, care explică: expoziția
Candidaturile pentru bursele „Constantin Brâncuși” 2023, prin care doi artiști români vor primi câte un stagiu de trei luni la Cité internationale des arts din Paris, pot fi depuse până pe 25 august, potrivit unui anunț făcut de Institutul Cultural
Expoziția „Lost Paradise”, cu lucrări semnate de Bartha József și de grupul Monotremu, va fi vernisată pe 30 iulie, la sediul Institutului Cultural Român de la Budapesta. Curatoriată de Ungvári Zrínyi Kata, expoziția prezintă instalații ale artiștilor. Bartha József și grupul
Expoziția „Edenul din Silvania” a artistului vizual Flavius Lucăcel poate fi vizitată, la Galeria Institutului Cultural Român de la Madrid, până pe 12 august. Tablourile expuse sunt practic rame de ferestre recondiționate care încadrează obiecte textile reconvertite: cămăși și cuverturi, vestoane
Artistul evreu de origine română Max Tzinman expune mai multe lucrări mixed media la galeria Institutului Cultural Român din Tel Aviv. Expoziția, intitulată „Timpuri interesante”, va fi vernisată pe 7 iulie, în prezența artistului și a editorului de carte Adrian Grauenfels. În viziunea
Expoziția „A Map of the World as Seen by Him”, experiment de gândire al artistului Vlad Nancă, este deschisă până pe 31 mai la Institutul de Artă Contemporană de la Sofia. Vernisajul este programat pentru 26 aprilie, iar expoziția e organizată