Andrei Breahnă, manager de proiect și președintele Asociației Culturale Eastwards Prospectus, care a implementat programul Accelerator, vorbește într-un interviu acordat Curatorial.ro despre programul de mentorat și producție care se derulează în prezent în București, despre practicile galeriilor, expoziții și arta
Tevž Logar, curator în programul Accelerator, subliniază - după stagiul de mentorat susținut cu zece artiști români emergenți - câteva chestiuni legate de motivația lor, de învățăturile lui din experiența de curator și de cele mai importante lucruri pe care
Zeci de artiști din San Francisco vor primi lunar, timp de un an și jumătate, câte 1.000 de euro, ca parte a unui program pilot privind venitul garantat. Inițiativa organizată de Yerba Buena Center for the Arts (YBCA) cu scopul de
Stagiul de mentorat al programului Accelerator, la care participă zece artiști emergenți selectați de un juriu internațional, a fost încheiat. Accelerator este primul și cel mai complex program de mentorat extins derulat actualmente în România, care își propune să propulseze cariera
Andrei Arion, Flaviu Cacoveanu, Roberta Curcă, Lucia Ghegu, Mihaela Hudrea, Alina Ion, Maria Mandea, Delia Prodan, Stanca Soare și Ana Maria Szöllösi sunt cei zece artiști emergenți selectați să participe în programul de mentorat și producție Accelerator derulat de Asociația
Artiștii români cu zece ani de experiență au la dispoziție trei săptămâni în care se pot înscrie în programul de mentorat și producție Accelerator. Etapele principale ale programului ce are o durată de 18 luni sunt reprezentate de mentorat, expoziție de
Conform news.ro, ediţia a 25-a a festivalului “George Enescu” va avea loc între 28 august şi 26 septembrie anul curent şi ar putea aduna la Bucureşti 3.700 de artişti. Anul 2021 marchează împlinirea a 140 de ani de la naşterea marelui