Louise Jopling, una dintre cele mai cunoscute artiste britanice din secolul al XIX-lea, o sufragistă care a expus la Academia Regală, lăudată de criticii de artă victorieni și admirată de contemporani, a fost dată uitării, după ce, timp de un
Muzeul lui Ennigaldi, fiica regelui Nabonidus și marea preoteasă a zeului Lunii, datează din jurul anului 530 î.Hr. și este considerat cel mai vechi din lume. Găzduit în interiorul unui templu-școală pentru tinerele preotese, acesta prezenta artefacte care datau din secolul
Expoziția de fotografie „Depictions” a artistei olandeze Danielle van Zadelhoff va fi vernisată în 26 mai, la ora 18:00, la parterul Galeriei de Artă Europeană a Muzeului Național de Artă al României, în prezența artistei. Cu acest proiect expozițional, MNAR un
Licitația de artă de secol XX de la Christie's New York a înregistrat un total de 413 milioane de dolari, cu lucrări de Vincent van Gogh și David Hockney cele mai scumpe loturi. Vânzarea a cuprins 64 de loturi, însă trei
Câteva muzee și galerii bucureștene participă anul acesta la Noaptea Muzeelor, în 18 mai, după ce multe instituții au renunțat la programe speciale și orar prelungit de vizitare, pentru a trage un semnal de alarmă referitor la condițiile de lucru. Cât
Pierderea spațiului Atelierele Malmaison din București poate reprezenta un precedent periculos, un semnal negativ, sunt de părere artiștii și galeriștii, care consideră că Statul „pune capac” inițiativei, iar Ministerul Culturii „întoarce spatele” comunității artistice văzând că aceasta este oprită din
Artista vizuală Maria Bordeanu, stabilită în capitala Suediei, va expune o serie de lucrări influențate de natura scandinavă la galeria de la ICR Stockholm începând cu 23 mai. „Conversații”, organizată în parteneriat cu 418 Gallery, cu sediul la Cetate și cu
Curatorial.ro propune pentru acest final de săptămână trei expoziții nou-nouțe organizate de muzee și galerii bucureștene, prezentări care fac legătura cu trecutul, dar și cu viitorul. Colecționarii Ligia și Pompiliu Macovei într-o arhivă inedită Medalionul expozițional „Colecționarii Ligia și Pompiliu Macovei într-o
Ministerul spaniol al Culturii dezvăluie un impresionant tezaur arhheologic roman pe care cercetătorii au reușit să îl recupereze din barajul Valdecañas, în provincia Cáceres, care a fost golit temporar, într-o cursă împotriva jefuitorilor și a creșterii nivelului apei. Orașul roman Augustobriga
Franța a restituit două tablouri de Auguste Renoir și Alfred Sisley moștenitorilor unui galerist evreu, Grégoire Schusterman (1889-1976), care a fost jefuit în timpul ocupației naziste. Comisia franceză pentru despăgubirea victimelor spolierii (CIVS) a considerat că Grégoire Schusterman "a fost nevoit