Coloane ale infinitului din bancnote (Dan Perjovschi), din fier (Vlad Nancă), din lemn (Andra Ursuţa, Mircea Cantor), din beton şi ciucuri (Ioana Nemeş), din bronz (Peter Jacobi), peşti şi coapse (Miliţa Pătraşcu, Marcel Guguianu), metal (Pavel Ilie) pot fi văzute
Lee Krasner, pionieră a expresionismului abstract și unul dintre cei mai importanți artiști ai Școlii de la New York, este prezentată în premieră într-un solo show în Franța, la Paris, în luna octombrie. O expoziție dedicată operei ei semnificative din
O echipă de oameni de știință consideră că a găsit o nouă metodă de identificare a tablourilor fals atribuite lui Vincent van Gogh. Cercetătorii de la Universitatea Politehnică Hauts-de-France au publicat cel mai cuprinzător studiu realizat până în prezent pentru a
Arhitectul și designerul belgian Vincent Van Duysen este un maestru al minimalismului contemporan, care transformă simplitatea în eleganță cu ajutorul unor materiale naturale, proporții perfecte și o atmosferă profund umană. Vincent Van Duysen, desemnat în 2016 „designerul anului” la Biennale Interieur,
Mai mult de o sută de lucrări Ștefan Câlția sunt prezentate în premieră laolaltă în cea mai mare expoziție dedicată creației artistului organizată până în prezent. Liviana Dan, critic, istoric de artă și curator, vorbește într-un interviu acordat Curatorial despre „Transilvania
„Sleeping by the Lion Carpet”, de Lucian Freud, ar putea fi vândut pentru o sumă cuprinsă între 25 și 35 de milioane de lire sterline (33,4–46,8 milioane de dolari) când va fi scoasă la licitație în 24 iunie la Sotheby’s
Un tribunal olandez a decis în 10 iunie că Mauritshuis din Haga nu este obligat să restituie tablourile lui Rembrandt urmașilor unui colecționar de artă, considerând că formularea testamentului acestuia este neclară. Abraham Bredius, istoric de artă și colecționar olandez, a
„Cuptoare 4|8|9”, expoziție Andrei Rosetti, este găzduită de Galleria 28 din Timișoara în perioada 10 - 22 iunie. Curatoriat de Maria Pașc, proiectul este însoțit de un concept de sound design realizat de Robert Nedelcu, iar suportul tehnic este asigurat de Cosmin
Micro-expoziția „Recuperarea trecutului. Un nou caz de succes privind patrimoniul cultural național al României – 3 brățări preistorice din aur” este deschisă la Muzeul Național de Istorie a României în 12 iunie, parte din programul Zilele Europene ale Arheologiei. Este expus
Prima retrospectivă dedicată picturilor newyorkeze ale modernistului olandez Piet Mondrian și influenței pe care scena muzicală boogie-woogie a orașului a avut-o asupra artei lui este organizată de Museum of Modern Art (MoMA) în prima jumătate de anului 2027. Expoziția va reuni

