Cristian Mungiu, unul dintre cei mai importanți cineaști europeni ai acestui secol, expune în premieră în Statele Unite, la New York, fotografii realizate în timpul pregătirii filmului „Fjord”, cu care se află acum în campania pentru nominalizare la premiile Oscar
Tabloul „Châtaigniers en fleurs”, de Vincent van Gogh, cu valoare estimată la aproximativ 180 de milioane de dolari, și „Arlequin”, de Paul Cézanne, estimat la aproximativ 120 de milioane de dolari, ar putea stabili în noiembrie noi recorduri de licitație
„A Room of My Dreams”, expoziție cu lucrări de artă și piese de design de colecție într-un spațiu construit asemenea unui interior imaginar, este deschisă la galeria Jecza și Olaru din București în perioada 3 octombrie – 29 noiembrie. Curatoriată de arh.
Treisprezece instalații imersive, șase clădiri emblematice transformate prin video mapping, trei seri de artă și lumină pe Calea Victoriei sunt reperele festivalului Spotlight - International Light Art Festival de anul acesta. Cea de-a zecea ediție are loc sub tema „Playground” în
Strada Radu Beller devine galerie de artă timp de două zile, marcând Zilele Sculpturii București. În 3 și 4 octombrie, sculptura contemporană este adusă direct în spațiul public, lucrările făcând parte astfel din traseul de zi cu zi al celor
Flori de Ștefan Luchian și Nicolae Grigorescu, nuduri de Nicolae Tonitza și Theodor Pallady și peisaje citadine de Fracisc Gall și Gheorghe Petrașcu se numără printre cele 168 de loturi incluse licitației de toamnă organizată de casa Artmark în 20
Vizitatorii străini nu vor fi obligați să plătească pentru acces în muzeele naționale din Regatul Unit este decizia luată de guvernul briatnic după multe luni de dezbateri cu muzee, sectorul turistic și liderii locali. Miniștrii au decis să nu modifice
Cea mai importantă colecție particulară de artă românească din perioada 1970 - 1990 este cea alcătuită de dr. Sorin Costina, prietenul artiștilor Horia Bernea, Ștefan Bertalan, Paul Gherasim, Silvia Radu, Vasile Gorduz, Ion Grigorescu, Florin Mitroi, Ioana Bătrânu, Paul Neagu,
O panoramă a Romei pictată de J. M. W. Turner a fost evaluată la 50 milioane de lire sterline și va fi scoasă la vânzare în decembrie la Londra, înainte fiind expusă la Palazzo Rondinini din capitala italiană. „Rome, from Mount
O nouă analiză științifică a tabloului „Prânzul/ Le déjeuner” (1873) al lui Claude Monet ar putea dezvălui un autoportret într-o compoziție anterioară. Cu ocazia centenarului morții lui Claude Monet, Musée de l’Orangerie și Musée d’Orsay îi celebrează opera prin câte o

