Muntele Olimp, lăcașul mitic al zeilor din Grecia antică, plajele de debarcare din Normandia și fortărețele regale din Languedoc, în sudul Franței, dar și teatrele de tip „condominio” din Italia au fost înscrise în Patrimoniul Mondial al UNESCO. Zona extinsă a
Proverbe românești, zicale și pilde consacrate sunt reinterpretate de grupul Aproximativ 28 în noua expoziție Window Art a Muzeului de Artă Brașov, intitulată „artverbe”, amenajată pe fațada instituției până în septembrie. Fondat la București în 2002, colectivul este alcătuit din Ana
„What remains when the market goes silent?”, a treia expoziție din programul rezidența Forward, este găzduită de Matca artspace din Cluj-Napoca începând cu 31 iulie. Dan Beudean, Lucas Farah, Bianca Papuc, Iulia Pușcașu și Judas Ștefan sunt artiștii expuși. Atitudinea expoziției este
Grace Hartigan a îmbinat abstracția cu imagini recognoscibile, devenind una dintre puținele femei care s-au remarcat pe scena artistică newyorkeză din anii 1950. Artista americană a cunoscut faima datorită picturilor sale abstracte, senzuale și de mari dimensiuni. Ea alterna între abstracție
O replică a unei corăbii vikinge care a apărut în filmul lui Christopher Nolan „Odiseea” se află în centrul unui conflict legat de plăți, după ce proprietarul ambarcațiunii a susținut că studioul de film Universal nu a achitat daunele provocate
„Între memoria atelierului și cea a regimului”, expoziție care reunește lucrări de artă din patrimoniul Muzeului de Artă Cluj-Napoca, este deschisă în perioada 24 iulie - 9 august. Istoria artei clujene din perioada comunistă nu poate fi înțeleasă prin opoziția reductivă
„Rodica Maniu: Acuarela. Un tour de force în arta feminină modernă” este deschisă în Spaţiile Medievale de la Muzeul Național Cotroceni în perioada 29 iulie - 27 august. Expoziția aduce în prim-plan opera grafică a unei artiste active în prima jumătate
Ultimul weekend de iulie din acest an aduce la București noi expoziții și evenimente speciale în muzee și galerii care găzduiesc expoziții de pictură și grafică, obiect, arhivă și observație socială. Un punct în mișcare, la MNLR Expoziția de pictură și grafică
O statuie de mari dimensiuni care îl înfățișează pe Ștefan Luchian domină parcul Ioanid (Ion Voicu) din București. Artistul este redat șezând, ținând pensula și paleta de culori. Realizată în piatră de sculptorul Ion Vlad, statuia este datată 1972, an în
Atelierul newyorkez al lui Tom Wasselmann din Cooper Square, locul în care au luat naștere multe dintre ultimele lui lucrări, este deschis publicului în septembrie pentru prima dată după moartea artistului, survenită în 2004. Deschiderea atelierului păstrat intact va fi marcată

