Adina Pintilie, a doua femeie care reprezintă România la Bienala de la Veneția: „Este foarte interesant, foarte greu, foarte provocator”
Cineasta Adina Pintilie, cunoscută pentru filmul „Nu mă atinge-mă/ Touch Me Not”, recompensat cu Ursul de Aur la Berlinala 2018, este a doua femeie care reprezintă țara noastră la Bienala de Artă de la Veneția, după Geta Brătescu. Proiectul ei, „Tu ești un alt Eu: O catedrală a corpului”, expune o perspectivă universal valabilă – diversitatea.
Pintilie redefinește cum ne raportăm la propriul corp și la fiecare, ea privește corpul prin lupa emancipării, lucrează cu diverse tehnici și experimentul rezultat este puternic spiritual, a explicat Viktor Neumann, unul dintre cei doi curatori.
„Veți vedea corpuri care se sprijină unele pe altele, care se înțeleg unele pe altele la un nivel profund”.
Cosmin Costinaș, curator al proiectului, a precizat la conferința de presă care a avut loc cu zece zile înainte de startul Bienalei, că totul va fi dezvăluit acolo. El a spus că Pavilionul României a suferit o importantă transformare arhitecturală – a fost împărțit în două încăperi de dimensiuni inegale.
În prima, mai mare, în care se află șase ecrane impunătoare, va avea loc o comunicare între protagoniști și public, care va provoca procese de autoreflecție, transformare, vindecare.
În a doua sală, mai mică și mai luminoasă, trei imagini într-o instalație sculpturală vor continua procesul în afara ecranului.
„Este important să spunem că procesul este o meditație și discuție asupra corpului, a capacității de a ne accepta așa cum suntem, este și o meditație despre imagine și privire, despre vocabularul artistic”, a mai spus Costinaș.
Soluție la nivel guvernamental pentru selecția proiectului reprezentant la Bienală
Adina Pintilie a explicat, la aceeași conferință, că autoritățile trebuie să găsească o soluție pentru ca implementarea proiectului reprezentant al României să nu mai fie făcută în grabă.
„Proiectul în sine a fost o mare provocare. Am fost fericiți și onorați să fie selectat ca reprezentant al României. Mereu am problematizat noțiunea de reprezentare națională. Știam că va fi dificil. Mai întâi, din cauza timpului scurt de pregătire – Ministerul Culturii și Ministerul Afacerilor Externe trebuie să găsească o soluție ca proiectul să fie ales cu măcar un an și jumătate înainte. Apoi, există limitări financiare. Dacă ai mai mult de un an la dispoziție poți aduna mai mulți bani pentru implementare”, a afirmat ea.
Ea a mulțumit echipei „extraordinare” cu care colaborează și a concluzionat: „Este foarte interesant, foarte greu, foarte provocator”.
Cosmin Costinaș s-a exprimat în asentiment: „Să pregătim în două luni este absurd, dar reușim. Nu este sustenabil și trebuie găsită o soluție pentru a putea realiza proiectul la standardele altor pavilioane”.
Proiectul, subiect de dezbatere în mediul artistic internațional
Întrebați care speră să fie deznodământul participării României la Bienala de anul acesta, curatorii au spus că își doresc ca proiectul să stârnească discuții și să ofere continuitate cercetării începute de Pintilie în urmă cu un deceniu.
„Sperăm că va deschide discuții în mediul artistic internațional despre ce poate face arta. Suntem încrezători că proiectul va naște dezbateri”, a punctat Constinaș.
Proiectul „Tu ești un alt Eu: O catedrală a corpului” pune în discuție toate tipurile de granițe și are și o importantă latură educativă. Treizeci și trei de studenți au fost aleși de la universitățile partenere pentru a lucra, cu bursă, timp de trei săptămâni, urmate de o săptămână de studiu individual. În final, vor avea loc laboratoare pentru a stabili feedback-ul legat de proiect.
Proiectul ia în considerare temporalitatea artelor vizuale contemporane, au mai spus curatorii, și exploatează posibilitățile realității virtuale, în al doilea spațiu al României în Bienala – Galeria Nouă a ICR Veneția.
„Este prima dată când lucrez în zona VR. Este un proiect pilot în care provocarea a fost să pășim în spațiul virtual”, a spus Pintilie.
Mai mult de 200 de artiști din 58 de țări
Bienala de Artă de la Veneția 2022 a fost prezentată de președintele Roberto Cicutto drept o „expoziție-monstru” care va avea în centru individul și relația lui cu tehnologia și mediul.
Cea de-a 59-a ediție a Expoziției Internaționale de Artă – la Biennale di Venezia, cu tema „The Milk of Dreams/ Il latte dei sogni” (laptele viselor, n.r.), va avea loc în perioada 23 aprilie – 27 noiembrie 2022.
Curatorul expoziției internaționale de artă, cea mai veche bienală din lume, este Cecilia Alemani.
La expoziție vor participa 213 artiști din 58 de țări, inclusiv trei români, în afara Adinei Pintilie. În expoziția centrală vor participa Alexandra Pirici, care a reprezentat România la Bienală împreună cu Manuel Pelmuș, și Andra Ursuța, sculptor stabilit la New York. Separat, în Pavilionul Roma, va expune și Eugen Raportoru, curatoarea lui fiind Ilina Schileru.
În 2019, la Bienală au participat artiști din 89 de țări, iar întreaga expoziție a avut 593.600 de vizitatori.