Ateliere de pictori și galerii de artă, deschise publicului, pe 8 septembrie, la Combinatul Fondului Plastic
Atelierele a peste zece pictori și sculptori consacrați și galerii ce promovează arta contemporană vor fi deschise publicului larg, pe 8 septembrie, cu ocazia celei de-a treia ediții a evenimentului Open Doors de la Combinatul Fondului Plastic din Băiculești 29.
Evenimentul și-a propus să aducă publicul mai aproape de una dintre cele mai concentrate zone culturale ale Bucureștiului și să-l familiarizeze cu spațiile, dar și cu comunitatea artistică existentă în jurul acestora.
Cele mai recente expoziții
Pasionații de artă și cei curioși vor putea explora încă o dată atelierele unora dintre cei mai cunoscuți artiști români și descoperi cele mai recente expoziții ale galeriilor de artă, accesul fiind gratuit.
Printre artiștii ale căror porți vor fi deschise în cadrul evenimentului se află: Marian și Victoria Zidaru, Mircea Roman și Florentina Voichi, Cătălin Bădărău și Bianca Mann și Alexandru Marinete.
De asemenea, galeriile Sector 1, Nicodim, Sandwich, IOMO, ArtSafe, SENAT, UNAgaleria și Spațiul The Institute își desfășoară activitatea tot în incinta Combinatului, vizitatorii putând admira aproape lunar noi expoziții ce aduc în prim-plan variate arii artistice, de la pictură, sculptură până la instalații și proiecții.
Intrarea este gratuită. Programul de vizitare este între orele 18.00 și 22.00.
Credit foto: Sector 1 Gallery