Curatorial este un proiect editorial non-profit, o revistă ce reunește informații, știri si noutăți despre evenimente, lucrări sau realizări in domeniul artei, precum și despre întâmplări, curente și tendințe ale culturii urbane.

Urmăreşte-ne pe
Contact
curatorial.ro  /  Artǎ   /  Brâncuși la Timișoara, expoziție de jumătate de miliard de euro – Lucrări în premieră românească, o întoarcere simbolică a sculptorului în țara natală
timisoara,,romania, ,06.19.2021:,timi?oara,art,museum,elegant,baroque,palace

Brâncuși la Timișoara, expoziție de jumătate de miliard de euro – Lucrări în premieră românească, o întoarcere simbolică a sculptorului în țara natală

„Brâncuși: Surse românești și perspective universale”, care va fi vernisată la Muzeul Național de Artă Timișoara pe 30 septembrie, reprezintă o premieră în România, o expoziție care va cuprinde mai multe lucrări ce nu au fost vreodată văzute aici, „o întoarcere simbolică a sculptorului în țara natală”.

Doina Lemny, curatoarea expoziției, expert în opera lui Brâncuși, a explicat într-o conferință de presă care a avut loc pe 12 septembrie la București: „O expoziție Brâncuși se organizează foarte greu. Am făcut un concept, iar ideea mea a fost îmbrățișată imediat – facem legătura între Brâncuși și țara lui de origine. Este o întoarcere simbolică a lui Brâncuși în țara natală”.

Nu este o expoziție retrospectivă, a subliniat ea. Vor fi prezentate opere simbolice din creația lui pentru a arăta în ce măsură a păstrat legătura cu România.

Vor fi lucrări din prima perioadă de creație – una neexpusă vreodată – „Jupuitul/ Ecorșeu” (de la Liceul „Carol” din Craiova), realizată cu profesorul său de anatomie pentru facultățile de medicină din țară. Constantin Brâncuși, a spus Lemny, a pornit de la figurativ și toată creația a fost o transformare a ceea ce a învățat la Universitatea de Arte.

„Am obținut lucrări excepționale, unele care nu au ieșit vreodată de la Centrul Pompidou – precum «Piatră de hotar», care reprezintă sfârșitul celei mai lungi serii din creația lui – «Sărutul», prima din aceasta aflându-se la Craiova. Am făcut eforturi deosebite. Este și singura operă care, după mine, are o menire istorică. Este realizată în 1945, la finalul Războiului, și Brâncuși nu își exprima gândurile, dar era foarte trist că România pierduse multe teritorii. Această piatră de hotar, un totem, e un simbol al înfrățirii, al păcii”.

Expoziția de la Timișoara se va încheia cu o coloană a lui Brâncuși care pleacă pentru prima dată de la Pompidou. La muzeul de artă modernă din Paris se află mai multe, iar acum una dintre ele va ajunge la Timișoara.

„Brâncuși: Surse românești și perspective universale” va cuprinde și alte opere esențiale – „Muza adormită” (în bronz) și două păsări – „Măiastra” (împrumutată de la Tate Gallery) și „Pasărea în văzduh” (de la Peggy Guggenheim Veneția), care a fost folosită și pentru afișul expoziției.

expozitie brancusi, timisoara

Doina Lemny a continuat: „Am fost întrebată de ce sunt atât de greu de împrumutat. Sunt opere de o fragilitate extraordinară”.

Curatoarea a punctat că expoziția va cuprinde o serie de fotografii deosebite – realizate de sculptor – din colecția unui englez.

Ea a povestit că, în 1970, a avut loc o expoziție amplă la MNAR, „dar era o situație specială”. „Era deschiderea politică a româniei spre străinătate și toate muzeele au trimis opere, dar nu exista nicio fotografie, nefiind considerată artă”.

Constantin Brâncuși s-a format în România și primele lui opere, aflate la Muzeul de Artă Craiova și la Muzeul Național de Artă al României, au fost create în capitala franceză, dar „cumpărate de români ca să îl ajute să trăiască la Paris”. „Toată lumea a avut încredere în el și el însuși a avut încredere în el”, a mai spus Lemny, aducând în discuție câteva mituri – că era sărac și că a străbătut drumul spre Paris pe jos (parțial adevărat).

Pentru ca toate muzeele să fie de acord să împrumute, a fost nevoie să fie îndeplinite toate condițiile – luminozitate, climatizare, transport etc. – cuprinse în așa-numitul facility report.

La vernisaj va fi lansat și catalogul bilingv cu 16 noi texte despre Brâncuși și relația lui cu România.

Asigurare și transport

Procedura de transport a fost una laborioasă, a spus Filip Petcu, directorul Muzeului Național de Artă Timișoara. „Valoarea totală a asigurării a fost de 220.000 de euro, iar polița pentru una dintre lucrări a fost plătită din sponsorizări”, a explicat Petcu.

„Valoarea asigurată a lucrărilor depășește 500 de milioane de euro”, a completat Ovidiu Șandor, președintele Art Encounters, fundație care organizează expoziția „Brâncuși: Surse românești și perspective universale”.

Toate departamentele de poliție, paza muzeului și servicii de pază private vor garanta securitatea pieselor. În plus, există și o monitorizare video.

Cea mai mare expoziție Brâncuși în România în ultimele cinci decenii

Ovidiu Șandor a menționat că zeci de persoane au lucrat mai bine de doi ani pentru această expoziție, cea mai dificilă parte reprezentând-o împrumutul operelor din străinătate. Este estimat că va fi vizitată de până la 70.000 de persoane, atât din țară, cât și din străinătate.

Ea va putea fi vizitată timp de patru luni, între 30 septembrie și 28 ianuarie 2024.

MNarT va opera cu un program extins (miercuri – duminică, între orele 10:00 și 20:00), vizitarea va fi posibilă pe bază de bilet pe un interval de timp alocat, pentru o experiență plăcută de vizitare și pentru siguranța operelor, după cum a punctat Șandor.

Alin Nica, președintele Consiliului Județean Timiș, a afirmat că acesta este punctul culminant al programului Timișoara CeaC 2023. Astfel că cea mai mare expoziție Brâncuși în România din ultimele șase decenii, cea de la Timișoara, nu trebuie ratată.

Cu prilejul deținerii titlului de Capitală Europeană a Culturii, mai mult de 2,5 milioane euro au fost investiți la MNarT, fiind astfel asigurate condițiile pentru expunerea unor capodopere.

Prezentă la conferința de la București a fost și Raluca Turcan, ministrul Culturii. Greșind ca de fiecare dată denumirea „Timișoara Capitală Europeană a Culturii ”, a spus: „Timișoara Capitală Culturală e un proiect cu valențe internaționale, care contribuie și la dezvoltarea culturală și economică a orașului Timișoara și a județului Timiș”. Ea a reiterat că ministerul pe care îl conduce sprijină programul și, cât privește investițiile, a fost luată decizia prin OUG să fie prelungit termenul de implementare a investițiilor. „Faptul că o parte din opera lui Brâncuși va fi expusă în România este un beneficiu pentru public”, a ținut Turcan să sublinieze. Din punctul ei de vedere, „marele nostru sculptor e un creator de miracole”.

Biletele pentru expoziția „Brâncuși: surse românești și perspective universale”, care cuprinde 22 de sculpturi, 11 desene, 55 de fotografii și diverse documente de arhivă, pot fi cumpărate de pe brancusi-2023.info.