Curatorial este un proiect editorial non-profit, o revistă ce reunește informații, știri si noutăți despre evenimente, lucrări sau realizări in domeniul artei, precum și despre întâmplări, curente și tendințe ale culturii urbane.

Urmăreşte-ne pe
Contact
Home  /  Artǎ   /  Cel mai înalt desen mural din Europa, finalizat
mural bbc ady dayman

Cel mai înalt desen mural din Europa, finalizat

Cel mai înalt desen mural din Europa a fost finalizat. O echipă alcătuită din mai mulți artiști a lucrat timp de cinci săptămâni, la mare înălțime, pe clădirea Blue Tower din orașul britanic Leicester.

Muralul are o înălțime de 82 de metri și lucrarea era programat să fie finalizată pe 18 iulie. Obiectivul a fost atins,

Izzy Hoskins, directoarea Graffwerk, organizația care a ajutat la dezvoltarea lucrării de artă, a declarat la începutul proiectului: „Acesta va fi cel mai înalt desen mural din Europa. Este pictat în secțiuni și băieții lucrează dintr-un leagăn care este coborât de pe acoperiș”.

Legat de designul final, ea a explicat pentru BBC: „Lucrăm în secțiuni, câte una pe rând. Puteți vedea începutul unei vulpi și al unui astronaut. Știm că acest oraș găzduiește mult talent creativ și sărbătorim în acest fel asta. Considerăm uimitor că acest lucru este posibil”.

Este un omagiu adus orașului din Midlands. Printre elementele cuprinse se numără o vulpe – legătură cu echipa de fotbal a localității, un tigru – referire la echipa de rugby, un astronaut – pentru a reprezenta National Space Centre și o spirală – având în vedere că University of Leicester a fost unul dintre deschizătorii de drum în cercetarea ADN.

leicesterdesen

A patra cea mai mare lucrare de artă stradală din lume

Desenul are de aproximativ două ori înălțimea celui care deținea titlul de cel mai înalt mural din Marea Britanie – Athena Rising din Leeds (46,8 metri) – și este acum a patra cea mai mare lucrare de artă stradală din lume, după două lucrări din Calgary (Canada) și una din Karachi (Pakistan), potrivit The Guardian.

Echipa a fost alcătuită din Wing Lo, Richard Peacock și Leigh Drummond, asistați de Ben Edwards și Kiene Tuckley.

Cu 95 de metri înălțime, muralul de pe o parte a Turnului Calgary deține titlul de cea mai înaltă lucrare de artă stradală din lume. Creația abstractă a fost realizată de artistul germman Mirko Reisser, cunoscut ca DAIM, care a folosit mai mult de 500 de spray-uri pentru a o finaliza.

Credit foto: BBC/ Ady Dayman/ Darren Staples/Alamy