Curatorial este un proiect editorial non-profit, o revistă ce reunește informații, știri si noutăți despre evenimente, lucrări sau realizări in domeniul artei, precum și despre întâmplări, curente și tendințe ale culturii urbane.

Urmăreşte-ne pe
Contact
Home  /  Artǎ   /  Doi Joi – Avanpremieră, vernisaj și evenimente speciale
articulating boundaries, diptych

Doi Joi – Avanpremieră, vernisaj și evenimente speciale

Doi Joi, program colaborativ al galeriilor din București, are loc luna aceasta în 8 februarie, până la ora 22:00, și cuprinde evenimente speciale în opt spații expoziționale și de artist din București.

„Dead Earth, A Place of No Escape”

/SAC Malmaison și Catinca Tăbăcaru prezintă o instalație sculpturală activată de intervenții performative coregrafiate de artista Rachel Monosov, care chestionează structurile de putere, semnificația libertății și a spațiului în raport cu mișcarea, concentrându-se pe relația dintre acțiunea corpului și nemișcare.

„Dead Earth, A Place of No Escape” va fi prezentată live și în 10 februarie, între orele 18:00 și 20:00.

Biblioteca de artă

Colecția unică de artă a Bibliotecii Sandwich de la Malmaison va fi deschisă, iar în atelierul Lilianei Basarab se află Raftul Sofia Nădejde, dedicat femeilor autoare, și în atelierul lui Dan Vezentan, o colecție de cărți de zootehnie agricolă și cele mai recente publicații P+4 de la Institutul Prezentului.

Articulating Boundaries

Articulating Boundaries”, cu lucrări de Paul Ilfoveanu și David Pelmuș, e deschisă la Diptych.

Expoziția propune o incursiune în complexitatea intimității umane, dezvăluind și disecând limitele construite și demolate în relațția noastră cu lumile interioară și exterioară.

Curatoriată de Irina Motroc, expoziția se concentrează pe segmentarea și reasamblarea experiențelor personale și provoacă privitorul să devină un voyeur și să exploreze lumi prin lucrările prezentate.

Unreal Estate

SECVENȚA #20: Unreal Estate este o instalație de mari dimensiuni expusă în spațiul vitrinei galeriei Suprainfinit.

Ea va fi inaugurată la 8 februarie și este o reinterpretare a expoziției de grup „Unreal Estate”, care a avut loc într-un apartament în curs de renovare dintr-o clădire de secol XIX din București.

Expoziția este reimaginată pentru vitrina Suprainfinit și, cu ea, formatul unui salon de artă contemporan într-o clădire de apartamente.

Dialoguri

La Galateca este programat evenimentul „All About Love”, o seară dedicată cuplurilor de artiști și artiștilor invitați. Expoziția cuprinde colecții curatoriate, expresii artistice și interpretări ale iubirii.

La Celula de Artă este prezentată o altă colecție. Curatorul Daniel Loagăr a dezvoltat organic o colecție de artă, cu lucrări de artă dăruite de prieteni artiști, în adevăratul spirit Dadaist. În ciuda conținutului eclectic, aceasta este o reflectare a personalității sale.

Foto: „Articulating Boundaries” (c) Diptych