Feţele Biancăi Mann, la H’Art Malmaison – galerie foto

Artista Bianca Mann îşi fundamentează discursul artistic pe un act ritualic al sculpturii: mulajul facial. Ea creează, după propriul chip, feţe vesele şi serioase pe care, prin tehnica miniaturizării specific numismaticii (monedelor), le transformă în măşti de diverse dimensiuni şi le aşează pe un paletar cromatic.

Asemenea unui test Rorschach, ea generează monştri. Fiecare privitor vede altceva în sculpturile ei: un creier, un animal, un fluture, un gândac, o bufniţă.

Fibra de sticlă şi siliconul sunt principalele materiale folosite de artistă.

Expoziţia „Supra/faţa”, curatoriată de Dan Popescu, poate fi văzută, la cerere, în galeria H’Art Malmaison din Calea Plevnei 137C, la etajul 2, până în 15 iunie.

„În tradiţia sculpturii româneşti, de la Brâncuşi încoace, a existat un moment de hiatus, mai precis momentul generaţiei tranziţiei. S-a întâmplat pentru că în momentul în care se schimba structura societală, în noua eră a consumerismului, a galeriilor profesioniste şi a muzeelor private, a existat la începutul anilor 2000 un fel de Stalingrad în confortul artiştilor. Totul era scump, inaccesibil, era dificil realmente să găseşti materiale. În anii 2000, atunci când am început eu, nu făceam decât să găsesc materiale pentru artişti. În acest context, mulţi artişti de la Sculptură s-au orientat către decor, butaforie, ca să câştige bani şi s-au ratat ca artişti. Dincolo de asta, materialele de tip silicon sau răşini erau inaccesibile în perioada aceea, nu apăruseră, şi oricum erau privite cu suspiciune de tradiţionaliştii sculpturii, care militau pentru materiale nobile, marmură, bronz, lemn”, a povestit Dan Popescu la vernisaj.

Cum procedează Bianca Mann

Dan Popescu spune că în generaţia sa, cei care fac sculptură sunt de fapt pictori: precum Alexandru Rădvan sau Dumitru Grozo.

„Poate doar la Rădvan există asumarea sculpturii ca sculptură. La Gorzo, multe dintre obiectele tridimensionale sunt de fapt basoreliefuri. La Bianca Mann, deşi lucrările ei sunt de perete, nu sunt parietale, ele însoţesc peretele. Bianca Mann face mulaj după chipul ei. În cazul de faţă este un mulaj al omului viu. De fiecare dată când un artist încearcă să surprindă faţa, care este de fapt un continuu, o expresie, are legătură cu viul, cu privirea, de fiecare dată se întâmplă o mască. Această imagine fixă nu face decât să modifice faţa. Aici, procedeul se aplică unei feţe vii. Pentru că nu poţi lua mulajul privirii, ea îşi ia mulajul a două expresii: când zâmbeşte şi când e serioasă. Prin cele două expresii, artista construieşte mai departe. Bianca Mann construieşte aceste fiinţe simetrice, care din punct de vedere compoziţional trimit la ideea de test Rorschach, o compoziţie axonometrică”.

Demersul Biancăi Mann, profund individual, pune spectatorului în faţă imaginea propriilor monştri interiori.