INTERVIU – Anca Mihuleț, despre viitorii supereroi din artă

„Cronicile viitorilor supereroi. Ediția a doua” se află la etajul al treilea al Muzeului Național de Artă Contemporană. Expoziția internațională curatoriată de Anca Mihuleț, care lucrează în Seul și București, cuprinde lucrări semnate de 14 artiști și poate fi văzută la MNAC până la finalul lunii martie. Proiectul continuă însă, „se preschimbă pe măsură ce vorbim”, după cum spune creatoarea lui.

Anca Mihuleț vorbește într-un interviu acordat curatorial.ro despre punctul de pornire al acestei serii de expoziții, despre superputerile tinerilor artiști, despre tendințele noii generații.

De ce, de unde nevoia de a crea Cronicile viitorilor supereroi și care a fost punctul de pornire al proiectului?

Anca Mihuleț: În 2019, fratele meu mi-a prezentat cartea de ficțiune „Cronicile unei supereroine”, pe care futurologul american Ray Kurzweil a scris-o împreună cu fiica lui – mai exact, el s-a ocupat de partea narativă, iar Amy Kurzweil de ilustrații. Cartea discută problemele stringente ale societății contemporane prin ochii unei fetițe care trebuie să învețe să o accepte și să o înțeleagă pe sora ei adoptată din Haiti. Romanul era dedicat în special adolescenților și tinerilor; stilul nonșalant, dar în aceeași măsură grav, responsabil, m-a determinat să mă gândesc la construirea unei expoziții care să comunice în special cu vizitatorii foarte tineri ai unui spațiu de artă. În 2019, Fundația Calina mi-a oferit distincția curatorială Bega Art Prize; acest lucru s-a petrecut în timp ce lucram la Bienala de la Singapore, unde am cercetat cazuri ale unor artiști dislocați din țările lor natale datorită unor conflicte sau situații neprevăzute, și care s-au apropiat de noile medii cu scopul de a-și comunica într-un mod mai direct experiența. În acest context, mi-am dat seama că aș putea să conectez toate aceste momente și să pregătesc o expoziție fluidă la Kunsthalle Bega în 2021, dar care în subtext să ascundă o problematică gravă – migrația, încălzirea globală, îmbătrânirea accelerată a populației și traumele transgeneraționale.

Cum ați ales artiștii și lucrările spre a-i expune?

Anca Mihuleț: În primul rând, artiștii selectați provin din sudul global, iar o parte din ei are experiența imigrării, un subiect care mă interesează în mod deosebit. De asemenea, am evidențiat ideea de transmedialitate lucrând cu actori, arhitecți, coregrafi, ingineri, scriitori care au răspuns prin lucrări create special pentru expoziție în mediile în care ei se simt confortabili. Pentru ambele ediții ale proiectului (Kunsthalle Bega, 2021-2022; MNAC, 2023-2024), artiștii au produs lucrări noi care răspundeau direct tematicii expoziționale.

Ce a devenit proiectul, la a doua ediție?

Anca Mihuleț: Dacă prima ediție a proiectului s-a axat pe conturarea trăsăturilor unui supererou al unei modernități prelungite, cea de-a doua ediție a încercat să prezinte dialogul între arhive artistice și sinele contemporan, răspunzând pe de-o parte contextului specific generat de muzeu. Copilăria și modul în care ne raportăm la amintiri personale și colective ocupă un rol central în conturarea expoziției. Îmi place să mă refer la această a doua ediție a proiectului cu denominația „copilăria supereroului”.

Există un numitor comun al celor paisprezece poziții artistice prezentate la MNAC? Care este superputerea lor?

Anca Mihuleț: Fiecare dintre artiștii prezentați în expoziție contribuie cu o superputere – de exemplu, Oana Hodade și Alexandra Pâzgu ne activează ochii minții și ne ajută să ne bucurăm de umbra de pe Mont Saint-Michel, în timp ce Fabio Lattanzi Antinori se folosește de Inteligența Artificială și de o mașină de karaoke pentru a expanda discursul din jurul artei contemporane. Dacă este să reducem experiențele din expoziție la un set de caracteristici comune din sfera superputerilor, atunci aș aminti memoria expandată și repetitivitatea aproape moleculară a acțiunilor, care se reflectă în expoziție prin folosirea dublului unor lucrări (cum este cazul instalației Adrianei Chiruta) sau prin accentuarea unor senzații și emoții (cum a fost cazul seriei de performance-uri ale lui Hyunjin Bek).

Din punctul dvs. de vedere, cum arată și spre ce se îndreaptă arta? Care este tendința tinerei generații de artiști?

Anca Mihuleț: Există nenumărate tendințe la nivelul noilor generații de artiști – sesizez că sunt multe inițiative (sau mai multe decât înainte) care pun accentul pe colaborare și participare, iar această direcție are un impact major asupra modului în care va arăta comunicarea despre artă și asupra formulelor adoptate de instituții pentru a găzdui proiecte care implică mai mulți actori, nu doar un artist sau grup de artiști. Mi se pare interesant cum scrisul și limbajul au devenit subiecte foarte la modă, în timp ce mulți regizori încep să se declare artiști după o negociere de mai bine de un deceniu în jurul integrării imaginilor în mișcare în cultura vizuală. Urmăresc îndeaproape impactul jocurilor pe computer asupra artei video – la această intersecție, am descoperit multă libertate și experiment, alături de o fină înțelegere a poziției individului contemporan în fața avansului tehnologiei.

După încheierea expoziției de la București, ce urmează? Ce pregătiți în prezent?

Anca Mihuleț: Expoziția „Cronicile viitorilor supereroi” va avea și o a treia ediție, în cadrul căreia accentul va cădea pe decadența supereroului, pe societatea distopică și post-umanitate. Acesta este un proiect de lungă durată, care se preschimbă pe măsură ce vorbim.

În paralel, pregătesc o expoziție dedicată relației dintre corp și arhitectură în Coreea modernă și contemporană – „Ghost Dancer / Dansatorul-fantomă” – care se va desfășura în această toamnă la Art Pavilion în Zagreb.

Credit foto: Serioja Bocsok / MNAC București